Bos-ul Culturii, cu roțile-n sus…

> Vom avea, se dă ca certă, după cea săpunire strașnică a… călinului Tăricean, vizita Băsescului la Putna, pe luni, că tot e hram la mânăstirea sta-rețului Melchisedec (pe unde se înduhovnici, anțărț însuși Pimen, de baștină de prin Buzău, ca șefu’ nost de la ziar). După șarmanta paranghelie pitorească de pe litoral, procesată excesiv de presarii mioritici, un relaș cuvioșesc nu strică la casa matelotului… Armată ușoară!
 

> Iar sfatul popular de astăzi sună cam așa (după Aivanhov): Munții și văile au corespondențe în viața interioară. Văile repre-zintă fertilitatea, deci abun-dența, generozitatea, bună-tatea. Copacii, grădinile, fructele, florile, orașele populate de ființe umane există în văi și nu pe piscurile munților. Pe înălțimile montane întâlnim pietre, gheață, sterilitate. Vă simțiți singuri? Ei bine, să nu rămâneți pe înălțimi unde intelectul vostru v-a antrenat. Coborâți în vale, acolo unde domnește abundența, unde inima se exprimă, unde curg isvoarele iubirii. Știința ce ați dobândit-o pe înălțimi trebuie să se topească, pentru ca să formeze pâraie, râuri, să fertilizeze văile. Fiindcă există o vreme pentru urcat și una pentru coborât: există o vreme ca să urcați pe munte cu ajutorul intelectului vostru și una ca să coborâți cu ajutorul inimii voastre. La treabăăă, dugleșulee! > Iar dacă ai treabă cu Buzincu, șeful Culturii sucevene?! Nu găsești Buzincu, e cu roțile-n sus la Vama Veche! Vine săptămâna viitoare (la un marți, dacă e marți e Belgia). Și tot la mare, de ce să nu le pârăsc, pleacă de azi și două sori d’ale De Be-ului, Viorica & Oltea, la Eforie Nord (și cu ceva treabă de tratament). La care Eforie e dus și… redactorul nostru șef, fie-le… nisipul ușor & marea aproape tutulor, fericiți că… cam scăpară deee noi, de ape, de ploi… > Iar până pe-acolo, mintenaș, cică vom circula cu mașinile alimentate cu energie pe bază de hidrogen (cum există ele deja asemenea stații de alimentare în Vest, în State, în Japonia). Pentru că s-a chitit că planeta, la capitolul țiței, mai are resurse, acolo, pentru doar un 40 de anișori. Iar H doi, plămada din care sunt confecționate ste-lele, nu scoate nici CO2 (când arde dă căldură și apă) și nici nu subțiază pătura de ozon, ce iscă efectul scandalos și nociv de seră (încălzirea globală)… Copilul ăla mic al doctoriței de ochi Martiniuc, absolvent de „Ștefan”, a intrat și el la Medicină, la București. Nu ne miră! Mother – medic, bro-ther – medic în Iași, și… tușica și unceșul (de la Salvare) – ași-jderea. Să-nă-taaa-te! Că-i mai goodă decât… > Cum orto-grafiem corect numele & pre-numele Mântuitorului – v. „Idei în dialog” a lu’ Patapie-vici, unde universitarul Eug. Munteanu din Iași pune, în 3-4 pagini măroaie de exaspe-rantă, năucitoare erudițiune, ordine: Așadar, fie Isus Cris-tos, fie Iisus Hristos! În nici un caz, nu ar trebui acceptate combinațiile hibride de tipul Iisus Cristos, Isus Hristos, Isus Christos…, zice Jenică, și mai faimos latinist decât amicul Cozmei (și coleg de grupă cu Di Bi, în studenție). Daa’, mi-e mi-au zis niște poki (Cojo-caru & Gavrilei printre ei, frumoși mânuitori de cărturărie) că Iisus (scris c-un singur i) ar însemna, s-ar tâlcui – ier-tare! – măgar. Iertăciune, ia-răși… (D. B., cam… asinel; și c-un singur i)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI