Studiu de caz (clinic): Gigi Becali (II)

După umilința electorală, greu digerată, dl Gigi Becali a avut parte de un nou șoc, câtă vreme războiul cu galeria s-a întețit, iar corul contestatar i-a cerut plecarea. Dar patronul Stelei, grijuliu cu ceea ce numește „familia Stelei”, nu e dispus să abdice. El ne reamintește că aceste reacții nu-l impresionează: „câinii latră, ursul trece”. Deranjat, totuși, de valul acuzelor din presă și trimițându-și luptătorii în tribune pentru a ju-gula răbuf-nirile publi-cului (sus-pectate de a fi „intenții de desta-bilizare” a echipei, a-flată în ve-cinătatea titlului), dl Becali, deși invocă „reunirea familiei”, reușește să deterioreze atmosfera din Ghencea, oricum supusă unei teribile presiuni, echipa de fotbal fiind anual, cel puțin intențional, abonată la trofee.

 

Mai recent, finanțatorul din Pipera, cu sprijinul unui istoric (Alex Mihai Stoenescu) încerca la o emisiune TV și o „reabilitare ideologică”. Strict legat de parcursul formației Steaua, gata să piardă poziția de lider, patronul – respingând acuzele de blat – invoca legea omeniei, sperând că etapele rămase vor conduce spre un nou titlu, adversarii acceptând meciuri „fără răutate”. Indiferent însă de rezultatele echipei, de posibila adjudecare a unui nou titlu, Gigi Becali, deși a exploatat electoral (infructuos) suportul stelist, și-a creat o reputație dubioasă. Pasiunea (trecătoare) pentru Coelho, intențiile justițiare anunțând „stârpirea hoților”, ieșirile huliga-nice, altoite pe un comportament dictatorial și mahalagesc, i-au compromis definitiv, credem, cariera politică. Nici simpatia steliștilor nu-l poate salva, deși miza sa electorală pe un astfel de suport se întemeia. Subiect neistovit de scandal, „cultivat” stăruitor de realizatorii pro-gramelor TV în goana după audiență, prezența dlui Becali, navetist între diverse studiouri, confirmă tabloidizarea emisiunilor și pre-ferința pentru circ a telespectatorilor. Deși fanii dezaprobă jocurile de culise într-un campionat în suferință sub aspectul corectitudinii și calității, care se consumă sub genericul blatitlu, deși astfel de ieșiri la rampă oferă prilejul deversării trivialităților (fiind o erupție de tupeu, trufie și incultură), emisiunile sunt, indiscutabil, urmărite, iar realizatorii le invocă cu mândrie drept succese de piață. Sociologii lucizi au atras, în repetate rânduri, atenția asupra pericolelor. Dincolo de insidioasa ofertă subculturală, a instalării prostului gust, difuzat masiv, „cap-cana ratin-gului” în-seamnă, prin „exer-cițiile de i-magine” (în exces) și posibilita-tea unei su-prasaturări mediatice, conducând la decizia netă a refuzului (de la cea de a nu mai urmări emisiunea până la sancțiunea electorală, probată prin absenteism sau vot negativ). Dar Cazul Becali, chiar afișând pusee mesianice, nu are legătură cu pro-movarea „interesului comun”. Dorința de a pătrunde în Parlament viza posibilitatea de a-și asigura unele avantaje și o înaltă protecție, de a-și consolida „reputația de putere”, în condițiile în care „capitalul de încredere” era șubred. Până va ajunge într-o finală de Champions League (la care visează zadarnic de atâta vreme), Gigi se războiește cu granzii Capitalei. Până și mironosița Dinamo a prins glas și își acuză rivalele că „au degradat climatul com-petițional”. Halal! Trăim, într-adevăr, într-un „fotbal comic”, vorba lui Mitică. Ne-am și amuza de acest joc delirant al declarațiilor, năpădit de trivialități (după lungul „post ling-vistic”, explică experții dâmbovițeni, încu-rajând explozia literaturii porno), dacă blegul nostru campionat n-ar fi și murdar. Toți se acuză, nici măcar suporterii nu mai acceptă bâlciul! Iar cine va înhăța titlul va trăi o bucurie mincinoasă. Baricadat la Marriott, caraghiosul domn Becali, tulburat de bănet, a îmbrățișat un discurs jegos, paranoid și a devenit, vai, un caz clinic.