9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Anunțată în prima zi a lui aprilie de presa italiană, știrea morții Papei Ioan Paul al II-lea a fost imediat dezmințită. Trecerea Sfintelui Părinte din viață în viața veșnică a mai durat 24 de ore, răgaz în care, cu-prinzând rând pe rând meridianele și paralele terestre, o rugăciune mondială i-aCiteşte
9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
355 de delegați din întreg județul Suceava au avut de ales ieri între a-l vota sau nu din nou pe Gavril Mîrza în funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a PSD. Așteptata concurență din partid s-a rezumat doar la a privi cum singura candidatură lansată și aplaudată este ceaCiteşte
9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Municipiul urmează a avea două noi moderne sensuri giratorii. Este vorba despre cele din intersecțiile Calea Unirii – Calea Burdujeni și Bulevardul George Enescu – Calea Obcinilor. Ele vor fi amenajate cu inel dublu, respectiv cu două benzi, finanțarea lucrărilor la acestea, precum și la introducerea de noi semafoare fiindCiteşte
9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Polul acțiunilor de promovare turistică din România s-a conturat a fi, de câteva zile, cea de-a XIII-a ediție a Târgului Național de Turism, care se desfășoară, începând din 7 aprilie, în pavilionul central al Complexului Expozițional Romexpo. Sub deviza „Destinații pentru toate vacanțele”, operatori de turism, mari lanțuri hoteliere sauCiteşte
9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Fiscul se va pune în perioada imediat următoare pe capul agenților economici ce distribuie angro sau comercializează băuturi alcoolice. Controalele, potrivit directorului executiv – adjunct al DGFP Suceava, Mihai Horodincă, vor fi efectuate la sânge. Potrivit noilor prevederi legale, agenții economici în cauză au obligația obținerii unui atestat de comercializareCiteşte
9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
> Numai la intersecția din Areni, autospecialele de intervenții pierd 4-5 minute, timp care uneori poate fi fatal celor afectați de incendii > Intervenția eficientă suferă și ca urmare a distrugerii sau acoperirii cu asfalt a 20% din hidranții stradali Conducerea Grupului de Pompieri „Bucovina” reclamă problemele generate de traficulCiteşte
9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
O patrulă a poliției municipiului Suceava, formată din agenții Mihai Pintilie și Eusebiu Tataru, din cadrul Biroului ordine publică, se aflau, joi, în timpul serviciului, în Piața agroalimentară din cartierul George Enescu. Cei doi s-au sesizat de prezența, aici, a unui individ, care îi spusese unei vânzătoare că lucrează laCiteşte
9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
< Probabil, de frica unui complot împotriva sa, liderul interimar Dan Gospodaru a schimbat yala de la sediul partidului < Consilierii PNL Radu Vătafu și Vasile Bilius reclamă dreptul statutar de a intra în sediu În fiecare joi seara, tinerii PNL din municipiul Suceava au ședință la sediul partidului, deCiteşte
9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Scăderea vizibilă a preocupării pentru istoria literară solidă, pentru critica judecății de valoare nu este concurată în acest timp al relativității pe care îl trăim decât de împuținarea și mai pregnantă a bibliografilor. Revista băcăuană Ateneu a avut șansa să trezească interesul unui asemenea specialist rar, dna Marilena Donea, iarCiteşte
9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
În septembrie, Liga Tineretului Român „Junimea” din Regiunea Cernăuți și ziarul „Junimea” au anunțat organizarea Festivalului de Poezie „Ilie Motrescu”, la a cărui primă ediție au răspuns cu versuri 60 de copii, adoles-cenți și tineri, de la 7 până la 25 de ani, din raioanele Herța, Hliboca, Noua Suliță, Storo-jineț,Citeşte
Comentarii