Actualitate

„Patronatele se vor transforma în vrăjitoare rele“

„Patronatele se vor transforma în vrăjitoare rele“

Actualitate, Crai nou nr. 3886 din 2005-03-29 29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Interviu cu MIHAI DELIU, președinte al Asociației Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din județul Suceava din cadrul CNIPMMR și vicepreședinte la Patronatul IMM din Regiunea Nord-Est Reporter: – De cât timp func-ționează propriu-zis Patrona-tul Întreprinderilor Mici și Mij-locii din Regiunea Nord-Est? Mihai Deliu: – Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlo-cii din RegiuneaCiteşte

Deputatul cere control funciar

Deputatul cere control funciar

Actualitate, Crai nou nr. 3886 din 2005-03-29 29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Pardău a solicitat prefectului Orest Onofrei începerea unui control la primăriile din comunele Izvoarele Sucevei și Breaza. Deputatul susține că, în aceste două localități, ar exista nereguli în materie de aplicare a Legii fondului funciar. Șeful său de cabinet a avut o serie de întâlniriCiteşte

La agenți economici ce lucrează cu gaz petrolier lichid

Actualitate, Crai nou nr. 3886 din 2005-03-29 29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Inspectoratul Teritorial de Muncă a desfășurat o campanie de identificare a angajatorilor care folosesc personal fără forme legale de angajare și pentru luarea măsurilor care se impun în scopul respectării de către aceștia a prevederilor legale în ceea ce privește relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă în activitățileCiteşte

Comisie pentru hotar

Actualitate, Crai nou nr. 3886 din 2005-03-29 29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Sub patronajul Prefecturii, primarii de Suceava și Șcheia, Ion Lungu și, respectiv, Vasile Andriciuc, vor constitui o comisie care va avea ca obiect delimitarea teritorială a celor două unități administrativ-teritoriale. Disputele sunt mai vechi, ambele administrații reclamând că nu există o graniță precisă între localități. Stabilirea hotarului este deosebit deCiteşte

Prefectul are îndoieli

Prefectul are îndoieli

Actualitate, Crai nou nr. 3886 din 2005-03-29 29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Prefectul liberal Orest Onofrei verifică legalitatea hotărârii Comisiei județene de fond funciar prin care au fost validate mai multe puneri în posesie pe terenuri din zona Metro. Domnia sa spune că aceasta ar putea fi lovită de nulitate, din moment ce „unii dintre cei care și-au atribuit terenuri la MetroCiteşte

„Îmbunătățiri Funciare“, spre privatizare

Actualitate, Crai nou nr. 3886 din 2005-03-29 29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Societatea Națională “Îmbunătățiri Funciare” (SNIF) a fost divizată, la sfârșitul anului trecut, în baza Legii 138/2004, în Agenția Națională “Îmbunătățiri Funciare” (ANIF) și SNIF. Conform declarațiilor directorului ANIF, Sucursala Suceava, Mihai Lungu, Agenția a intrat în posesia patrimoniului, dar și a unei părți din personal, în timp ce SNIF aCiteşte

Premii naționale pentru suceveni

Actualitate, Crai nou nr. 3886 din 2005-03-29 29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În perioada 20-24 martie, la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare a avut loc faza națională a Olimpiadei de Limbă Ucraineană. Au concurat 78 de elevi din județele Maramureș, Suceava, Botoșani, Timiș și Caraș-Severin. Sucevenii nu s-au întors cu mâna goală niciodată de la un astfel de concurs, șiCiteşte

Mușcăturile de câini, din nou, în top la Urgențe

Actualitate, Crai nou nr. 3885 din 2005-03-26 26 martie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> O vânzătoare a fost mușcată grav de dulăul patroanei De la începutul lunii martie și până ieri, la Unitatea Primire Urgențe de la Spitalul Județean Suceava s-au prezentat 53 de persoane mușcate de câini, pisici și cai, din care 13 au fost copii.   Cele mai multe, 49, auCiteşte

Procesul Dârja – Consiliul Local Șcheia, amânat fără veste

Procesul Dârja – Consiliul Local Șcheia, amânat fără veste

Actualitate, Crai nou nr. 3885 din 2005-03-26 26 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Procesul de insultă și calomnie intentat de viceprimarul de Șcheia, Octavian Dârja, împotriva a 6 dintre foștii colegi de deliberativ local, s-a amânat până pe 14 aprilie. Deși ambele părți, atât reclamantul, cât și inculpații (la termen au fost prezenți 4 dintre ei, respectiv Ioan Scotnițchi – fost viceprimar peCiteşte

Un tânăr la… pensii

Actualitate, Crai nou nr. 3885 din 2005-03-26 26 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Dl Robert Marian va fi înscăunat la conducerea Casei Județene de Pensii, cel mai probabil, la începutul viitoarei săptămâni Președintele Organizației Județene de Tineret a PD Suceava, dl Robert Marian, va fi numit director al Casei Județene de Pensii. Prefectul Orest Onofrei a declarat, ieri, că dl Robert Marian,Citeşte

SUMARUL EDIȚIEI