Dictaturile sunt în ofensivă pe plan economic, militar sau diplomatic, încercând să blocheze democratizarea planetei şi „ieşirea din istorie” a liderilor autoritari. Au pierdut competiţia tehnologică, proprii cetăţeni vor libertăţile de care se bucură cei din Vest (emigraţia într-un singur sens, Est spre Vest) şi consideră că doar ATACUL îi poate salva. Iar atacul (cea mai bună apărare) îl finanţează absolut exagerat în detrimentul programelor sociale sau de creştere a nivelului de trai (salariile din „Rusia profundă”, nu din Moscova, sunt la jumătate din cele româneşti, iar pensiile din China sunt la aproximativ 100 USD în condiţiile unor preţuri ca la noi). Iar dacă la „investiţii” imense adaugi agenţii de spionaj fără scrupule (vezi Alexei Navalnîi!), precum FSB (fostă KGB) şi GRU, dar şi tehnologie de vârf chinezească sau internaţională în slujba regimurilor criminale, succese apar. Dintre „loviturile” de senzaţie amintesc „încurajarea” Brexitului, alegerile din Slovacia sau cele din România, ca victorii ale războiului din umbră. În limbajul actual aceste forme de agresiune nonmilitară se numesc soft-war în engleză (denumirea în rusă nu o cunosc şi nici nu vreau să o ştiu…). Întrebarea care se pune este dacă această formă de agresiune este preludiul unei invazii militare clasice cu ocuparea de teritorii, crime şi distrugeri de localităţi, cum se întâmplă acum în Ucraina, Orientul Mijlociu, Africa subsahariană (prin trupe Wagner) sau s-a petrecut în Georgia sau Caucaz (Cecenia). Înclin să spun da, mai ales când constatăm că nu ne-am trezit din „dulcea reverie” şi suntem antiUE şi NATO din motive personale (nu ne-a dat statul sau primăria ce voiam). Inutil să ne întrebăm cât înţeleg românii majoritari din democraţie…
Presupunând că nu vrem să revenim la situaţia de până în 1990 (altfel învăţăm limba rusă!), ar trebui să realizăm cât de pregătiţi suntem (Europa, că noi…) să facem faţă unei agresiuni. Comparativ cu SUA, Europa este în urma Rusiei ca dotare militară, integrarea armatelor naţionale este slabă, nu există o standardizare a echipamentelor şi muniţiei la nivelul Europei democrate (cineva spunea că există tipuri de tancuri, blindate şi chiar avioane atât de multe încât întrec la număr personajele din desenele animate ale lui Disney). Cererea americană de a creşte cheltuielile militare la minim 2% (Italia, Spania, Belgia şi câteva state mai mici nici după 3 ani de război nu o fac!) a fost considerată de unii politicieni ca o ingerinţă în treburile interne. Aşa au primit ordin din Est! Lucrurile au început să se „mişte”, dar o capacitate minimă de apărare eficientă vom avea peste 2-3 ani cel mai repede. Tot americanii ne asigură împotriva hoardelor Estului, ca din 1945 până acum…
Revenind la războiul fără arme care s-a dezlănţuit – şi putem considera fără a greşi că suntem deja invadaţi –, să vedem dacă putem contracara agresiunea „hibridă”. Consider că da, fără probleme, pentru că dispunem de tehnologie net superioară Estului (inclusiv Chinei), specialişti cu înaltă calificare (din Rusia au plecat mulţi) şi adaptarea la „câmpul de luptă” (sau tactic) se poate face rapid şi cu costuri suportabile. Avem şi un handicap, respectiv nu putem ataca pe teritoriul advers cu informaţii către populaţia din statele autocrate, care au blocat accesul cetăţenilor, pe când „ei” exploatează libertatea de exprimare din democraţie. Dar prezentarea vieţii, a nivelului de trai şi a libertăţilor de care ne bucurăm o putem face (am avut acces la veşti din Vest şi până în 1990). Mai mult, migraţia Est – Vest (niciodată invers!) arată că cetăţenii cei mai educaţi şi calificaţi cunosc realităţile democraţiei. Amatorii de vodcă…! Ca parte a „contraofensivei hibride”, Vestul trebuie să reacţioneze împotriva ştirilor false, atât prin blocarea surselor clar inamice, cât şi prin demontarea cu argumente a ideilor extremiste.
Este incontestabil faptul că „România needucată” a lui herr Klaus este o victimă facilă acestei agresiuni „soft”, iar efectele se văd pe plan economic (creşterea dobânzilor, scăderea cotaţiilor la bursă, retragerea investitorilor etc.), dar şi social (o divizare extremă în societate).
DAN STRUTINSCHI
Comentarii