> Acestea au fost provocate de explozia gazului acumulat de la o butelie
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a suferit arsuri grave pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului, în urma unei explozii produse de o butelie de aragaz, miercuri, 8 iulie 2026.
Poliţia Oraşului Liteni a fost sesizată prin SNUAU 112 de un vecin al victimei, care a fost alertat de mama victimei. La faţa locului, poliţiştii au găsit victima conştientă, dar în stare de şoc.
Din primele declaraţii, bărbatul a povestit că se afla în bucătăria de vară, unde a încercat să aprindă aragazul. În acel moment s-a produs inflamarea gazului acumulat de la butelie, provocându-i arsuri grave.
Echipajul din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava – Substaţia Liteni a intervenit rapid şi l-a transportat pe bărbat la Spitalul Judeţean, pentru investigaţii şi tratament de specialitate.
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (N.B.)

























Comentarii