Comisie pentru hotar

Sub patronajul Prefecturii, primarii de Suceava și Șcheia, Ion Lungu și, respectiv, Vasile Andriciuc, vor constitui o comisie care va avea ca obiect delimitarea teritorială a celor două unități administrativ-teritoriale. Disputele sunt mai vechi, ambele administrații reclamând că nu există o graniță precisă între localități. Stabilirea hotarului este deosebit de importantă, populația și agenții economici neștiind exact unde să-și plătească taxele și impozitele locale.
 

În speță este vorba de-spre cartierul Obcini, construit în anii 80, după demolarea unei părți importante a satului Sf. Ilie, comuna Șcheia. Deși există decrete ale președintelui României de ex-propriere a terenurilor și trecere în proprietatea fostului Consiliu popular al municipiului Suceava, nimeni nu pare să bage în seamă acest lucru. Pe de altă parte, infrastructura rutieră de la limita dintre Suceava și Șcheia are statut incert, întreținerea acesteia având, din acest motiv, mult de suferit. Aceasta o pentru că nici una din administrații nu poate investi în reparații dacă nu este proprietarul respectivului obiectiv.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: