Poate că nu noi alegem locul pe care îl iubim cel mai mult. Poate că locul acela ne alege pe noi încă înainte de a veni pe lume şi ne însoţeşte tăcut de-a lungul vieţii, asemenea unei chemări pe care nu o putem ignora niciodată. Iar pe mine Dumnezeu m-a aşezat la poalele Rarăului, în Câmpulungul Moldovenesc.
Aici m-am născut. Aici îmi dorm străbunii în ţărâna cimitirelor vechi şi tot aici îşi au rădăcinile neamul şi familia mea, consemnate de generaţii în istoria şi monografiile acestui oraş. Sunt fiu al acestui loc şi port în mine ceva din sufletul lui: liniştea munţilor, statornicia oamenilor şi dragostea pentru tot ceea ce înseamnă Bucovina.
Anii tinereţii m-au purtat departe de casă. Din Câmpulung am plecat la Iaşi, urmând o carieră militară care avea să-mi marcheze existenţa. Acolo mi-am întemeiat familia şi mi-am împlinit rostul profesional, slujind cu onoare în structurile Ministerului Afacerilor Interne. Dar oricât de departe m-au purtat anii, datoria şi viaţa însăşi, nu am putut uita niciodată locul de unde am plecat. Există o chemare a rădăcinilor pe care nici timpul, nici depărtarea nu o pot birui.
După pensionare, m-am întors acasă. M-am întors la casa părintească, ridicată pe locul unde alte generaţii ale familiei mele au trăit, au muncit şi au visat înaintea mea. Am reconstruit-o cu dragoste şi cu respect pentru cei care au lăsat acolo urmele paşilor lor. M-am întors la uliţele copilăriei, la munţii care mi-au vegheat anii tinereţii, la oamenii între care am învăţat ce înseamnă omenia, demnitatea şi puterea de a merge mai departe indiferent de vremuri.
Şi poate că atunci mi s-a întâmplat unul dintre cele mai frumoase lucruri din viaţă.
Reîntâlnindu-mi prietenii şi descoperind oameni iubitori de cultură şi literatură, am început să scriu. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să aştern pe hârtie poveşti, amintiri şi frânturi de istorie. Dar Câmpulungul avea să-mi ofere această neaşteptată şi minunată şansă. Dacă astăzi numele meu este legat într-un fel de literatură, acest lucru îl datorez în mare măsură acestui oraş şi oamenilor săi.
Îl datorez amintirilor din copilărie care continuă să-mi lumineze sufletul. Îl datorez poveştilor auzite odinioară la gura sobei, serilor lungi de iarnă în care bătrânii satului împleteau întâmplările adevărate cu legenda. Îl datorez frumuseţii acestor locuri, unde fiecare munte pare să ascundă o poveste, iar fiecare vale păstrează ecoul unor vremuri demult apuse.
Îl datorez, de asemenea, cărturarilor şi oamenilor de cultură care au păstrat vie memoria Câmpulungului şi au aşezat-o în pagini nepieritoare. Mă gândesc la George Bodea, cel care a adunat în scrierile sale legendele Rarăului şi sufletul acestor munţi; la Ioan Grămadă, care a salvat pentru generaţiile viitoare memoria etnografică a Bucovinei; la romancierul Constantin Badersca, la poetul Tucu Moroşanu şi la scriitorul Simion Tudurean, oameni care au înnobilat prin opera lor patrimoniul spiritual al acestui oraş.
Mă gândesc şi la alte nume care au făcut cinste Câmpulungului şi Bucovinei: Teodor V. Ştefanelli, apropiatul lui Eminescu şi unul dintre marii cărturari ai provinciei, ori George Voevidca, neobosit cercetător al folclorului şi tradiţiilor populare. Fiecare dintre ei a adăugat o filă la cartea nesfârşită a memoriei acestor locuri.
Iar astăzi, prin activitatea unor oameni de cultură precum Constantin Tiron şi Ioan Popoiu, această frumoasă ştafetă a spiritului merge mai departe. Ei dovedesc că la poalele Rarăului nu s-au stins izvoarele creaţiei, ci continuă să rodească şi să inspire noi generaţii de iubitori ai cuvântului scris.
De aceea iubesc Câmpulungul Moldovenesc. Nu doar pentru că aici m-am născut. Nu doar pentru că aici îmi sunt rădăcinile şi odihnesc străbunii. Îl iubesc pentru că este locul în care m-am întors pentru a mă regăsi. Locul care mi-a oferit amintiri, prieteni şi repere morale. Locul care, într-o etapă a vieţii în care mulţi îşi încheie drumurile, mi-a dăruit şansa unui nou început.
Prin literatură am descoperit că întoarcerea acasă nu înseamnă doar revenirea într-un loc, ci şi regăsirea unei părţi din tine însuţi. Iar dacă astăzi scriu despre oameni, despre Bucovina, despre istorie şi despre satul românesc, o fac fiindcă toate acestea au crescut odată cu mine, aici, la poalele Rarăului.
Poate că nu noi alegem locul pe care îl iubim cel mai mult. Poate că locul acela ne alege pe noi. Iar eu mă simt binecuvântat că locul care m-a ales se numeşte Câmpulung Moldovenesc.
VASILE AIOANEI
Comentarii