Consiliul Judeţean Suceava se asociază cu Asociaţia Clubul „Rotary Bucovina” Suceava în vederea organizării Festivalului „Simfonii de toamnă”, ediţia a XIII-a. Festivalul reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente culturale ţinute în municipiul Suceava şi în regiunea Moldovei, „având o tradiţie consolidată şi o contribuţie semnificativă la promovarea valorilor culturale”. Organizat anual de Asociaţia Clubul „Rotary Bucovina” Suceava, manifestarea din 2025 s-a bucurat de un real succes, „reunind artişti de prestigiu naţional şi internaţional” şi atrăgând un public de peste 10.000 de spectatori. Pe scenă au evoluat soprana Irina Baianţ, tenorii Andrei Apreotesei, Florin Zgură şi Andrei Fermeşanu, împreună cu Opera Naţională Română din Iaşi, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor. La ediţia din 2026, invitatul principal al Festivalului „Simfonii de toamnă” este soprana Angela Gheorghiu, acompaniată tot de orchestra Operei Naţionale Română din Iaşi, „ceea ce conferă evenimentului o valoare artistică şi o vizibilitate deosebite”. În conformitate cu proiectul acordului de asociere cu Asociaţia Clubul „Rotary Bucovina”, contribuţia financiară a judeţului Suceava este de 200.000 de lei, sumă asigurată din bugetul propriu. Potrivit proiectului de hotărâre care urmează a fi aprobat în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean, cheltuielile totale pentru organizarea şi desfăşurarea manifestării se ridică la 1 milion de lei, reprezentând, între altele, onorariile artiştilor şi asigurarea logisticii necesare. Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului „Simfonii de Toamnă” va avea loc în perioada 4 – 5 septembrie 2026, pe esplanada Casei de Cultură din reşedinţa de judeţ, bugetul municipiului Suceava susţinând financiar evenimentul tot cu 200.000 de lei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii