…după ce un şofer nu a păstrat distanţa de maşina care circula în faţă
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 20 iunie, în jurul orei 11:25, pe DN 2 E, pe direcţia Cornu Luncii – Capu Codrului. Un autoturism Opel Meriva, condus de un bărbat de 57 de ani din comuna Hemeiuş, judeţul Bacău, a intrat în coliziune cu un VW Golf care circula în faţa sa.
Potrivit primelor cercetări efectuate de poliţişti, şoferul Opelului nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul VW Golf, condus de o tânără de 21 de ani, din comuna Berchişeşti, care încetinise şi se asigura pentru a vira la dreapta spre DJ 177 F (Capu Câmpului). Impactul a avut loc în partea din spate a maşinii Golf.
În urma coliziunii, conducătoarea auto a suferit o contuzie abdominală şi a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde a primit îngrijiri medicale. Victima nu a necesitat internare.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliţiei Oraşului Gura Humorului au stabilit că vinovăţia pentru producerea accidentului revine conducătorului auto din Bacău. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (N.B.)
























Comentarii