Diana Buzoianu, despre reforma Romsilva:

Jumătate zboară mâine, dacă am posibilitatea să-i dau afară

Reforma Romsilva ar fi fost mult mai serioasă, dacă nu ar fi existat opoziţia PSD, care a cerut reducerea anumitor criterii de performanţă, a spus la RFI minis-trul Mediului, Diana Buzoianu. Reprezentanta USR declară că reforma trebuie să continue.

Diana Buzoianu spune că reforma Romsilva putea să arate altfel, dacă nu s-ar fi opus PSD.

„Am pornit reforma Romsilva şi, atenţie, am pornit toate aceste lucruri cu frâna trasă de mână, pentru că la fiecare măsură pe care noi o discutam, PSD cerea trei lucruri care să fie scoase din fiecare articol care era discutat sau pus pe masă”.

Ministrul Mediului precizează că „hotărârea privind reorganizarea Romsilva ar fi fost o hotărâre mult mai serioasă, dacă nu ar fi trebuit să treacă prin tot acest proces de negociere, în care PSD a cerut pe rând scoaterea anumitor criterii de performanţă. Inclusiv, au cerut reducerea anumitor criterii de performanţă”.

Întrebată dacă e convinsă că a reuşit să destructureze definitiv cumetriile din Romsilva, Diana Buzoianu a răspuns: „În opt luni de zile de mandat să destructurăm o mafie de 35 de ani? Daţi-mi patru ani de zile şi voi destructura tot. Şi mai daţi-mi şi posibilitatea să-i dau afară, că jumătate dintre ei zboară mâine”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI