În baza unui protocol de colaborare

Sucevenii care se sustrag de la plata taxei de salubritate, depistaţi prin intermediul Registrului Naţional de Evidenţă a Persoanelor

> „Clarificarea şi stabilirea reală a situaţiei fiscale a contribuabililor, precum şi identificarea acestora reprezintă un deziderat al municipalităţii” subliniază primarul Vasile Rîmbu, menţionând că protocolul are ca scop „derularea eficientă a activităţii de colectare şi executare a creanţelor”

Primăria Municipiului Suceava a întreprins demersuri în vederea încheierii unui protocol de colaborare pe linia furnizării de date din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor al Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. Aceasta pornind de la solicitarea internă a Serviciului „Salubritate”, adresată Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Suceava, cu privire la punerea la dispoziţie a informaţiilor referitoare la numele, prenumele şi adresa tuturor locuitorilor reşedinţei de judeţ. Cererea serviciului administrativului municipal are ca obiectiv „impunerea la obligaţia de plată a taxei de salubritate, datorată de către fiecare persoană fizică” de pe raza Sucevei. Totodată, sincronizarea informaţiilor deţinute la acest moment cu cele existente în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor are ca scop „derularea eficientă a activităţii de colectare şi executare a creanţelor”.

În acest context, Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor a transmis Primăriei Suceava un proiect al protocolului de colaborare, document elaborat în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi supus, astăzi, analizei şi aprobării deliberativului local. În baza protocolului-cadru, Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Populaţiei Suceava va furniza, Serviciului „Impozite şi taxe locale”, în termen de 10 zile, categorii de date referitoare la nume şi prenume; cod numeric personal; seria actului de identitate; numărul actului de identitate; domiciliul actual şi data stabilirii la adresa de domiciliu. Totodată, urmează a fi comunicat dacă există informaţii privind decesul contribuabilului, respectiv numărul şi anul actului de deces, data decesului şi localitatea în care s-a înregistrat decesul. „Clarificarea şi stabilirea reală a situaţiei fiscale a contribuabililor, precum şi identificarea acestora reprezintă un deziderat al municipalităţii” subliniază primarul Vasile Rîmbu, în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a CL.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI