„Sărbătoarea faptelor bune” – Concert caritabil pentru construirea unei case mistuite de flăcări

Artişti de renume ai folclorului românesc şi iubitori de muzică populară din eparhia Sucevei şi Rădăuţilor s-au reunit în seara zilei luni, 27 aprilie 2026, la Sărbătoarea faptelor bune pentru a fi alături de o familie greu încercată: în urma unui incendiu devastator din luna ianuarie, şase suflete au rămas fără adăpost, locuinţa acestora fiind mistuită în totalitate.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin Fundaţia Umanitară „Anastasie Crimca”, a lansat un apel la solidaritate către toţi cei care pot contribui la refacerea unui cămin, transformând astfel „o tragedie într-o lecţie de solidaritate şi speranţă”, prin organizarea unui concert caritabil, „dedicat generozităţii şi solidarităţii”.

Sărbătoarea faptelor bune şi-a propus să aducă împreună pe toţi cei care doresc să se implice într-o iniţiativă caritabilă, „într-o seară în care tradiţia, emoţia şi solidaritatea” se împletesc în chip deosebit.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor interpreţi consacraţi ai muzicii populare care s-au alăturat proiectului pentru a dărui publicului momente deosebite, dar şi pentru a-i încuraja pe spectatori să contribuie la strângerea de fonduri prin care va fi construită casa familiei Brânză.

Concertul, moderat de Mihaela Apostol, artist popular şi director al Fundaţiei „Anastasie Crimca”, şi de Remus Fandarac, interpret şi director al Departamentului Pro-Vita din cadrul Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a avut loc în Sala Regatto din incinta complexului Hotelului Mandachi.

Între artiştii care au răspuns afirmativ invitaţiei de a participa la Sărbătoarea faptelor bune s-au numărat Surorile Osoianu, îndrăgite interprete de folclor din Basarabia, Mioara Velicu, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Steliana Sima, Valeria Arnăutu, Brânduşa Covalciuc Ciobanu şi Alexandru Brădăţan. De asemenea, s-au alăturat proiectului Mihaela Apostol, Remus Fandarac, Cătălina Rotaru, arhid. Ieremia Sărmaş, Alexandra Dan, Diana Ignat şi Denisa Cristinaru.

Potrivit organizatorilor, acest demers şi-a propus să ofere sprijin concret şi speranţă pentru un nou început, concertul având un scop profund umanitar: „continuarea lucrărilor de construire a unei locuinţe pentru familia Brânză din localitatea Putna, familie care, în luna ianuarie, în urma unui tragic incendiu, a rămas fără casă”. Astfel, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor continuă să le fie aproape celor greu încercaţi, atât prin susţinerea duhovnicească şi spirituală, cât şi prin sprijin de ordin material, încercând astfel să le aline durerea.

Din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, oaspeţii, interpreţi din mai multe zone ale ţării, au primit în dar icoane cu Maica Domnului şi Mântuitorul Iisus Hristos şi flori. De asemenea, din încredinţarea Întâistătătorului eparhiei ocrotite de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul Cetăţii Sucevei, o parte dintre artişti au fost distinşi cu distincţii eparhiale, înmânate de pr. Andrei Mocanu, consilier al Sectorului Social Filantropic, promotor al evenimentului. „Crucea Bucovinei” a fost conferită Surorilor Osoianu, şi Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou” doamnelor Brânduşa Covalciuc Ciobanu şi Cătălina Rotaru.

În continuare au fost oferite distincţii de vrednicie şi altor binefăcători şi sprijinitori ai lucrării Bisericii, semn al preţuirii şi recunoştinţei pentru meritele deosebite în promovarea şi susţinerea valorilor creştin-ortodoxe.

Ordinul Mitropolit „Anastasie Crimca” a fost înmânat doamnei Ionela Liliana Ungureanu, iar pr. Sorin Boiciuc, preot militar în cadrul Batalionului 17 Vânători de munte, Vatra Dorne, pr. Luca Paulică, preot de caritate în cadrul Spitalului de Psihiatrie din Burdujeni, pr. Cristian Agavriloaie, preot de caritate la Spitalul Municipal Vatra Dornei şi pr. Daniel Rotar, preot de caritate la Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Costâna, au primit Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou”.

Unul dintre momentele emoţionante ale serii în care muzica autentică, portul popular şi dragostea de aproapele s-au contopit în Sărbătoarea faptelor bune a fost cuvântul de mulţumire rostit de membrii familiei Brânză, prezenţi la eveniment.

Cei care doresc să susţină acest demers filantropic, dăruind din puţinul sau mai multul lor, o pot face prin donaţii în conturile Fundaţiei „Anastasie Crimca”, cu menţiunea „FAMILIA BRÂNZĂ”:

Cont lei: RO60 RNCB 0234 1704 5677 0001

Cont euro: RO70 RNCB 0234 1704 5677 0015

IRINA URSACHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI