> Studenţii de la FLSC Suceava organizează astăzi un training gratuit de prim-ajutor în parteneriat cu Crucea Roşie
Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (FLSC) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, prin programul de studiu Comunicare şi Relaţii Publice, în parteneriat cu organizaţia Crucea Roşie, organizează trainingul practic „Puls în campus”.
Evenimentul va avea loc astăzi, 30 aprilie, în intervalul orar 10:00 – 12:00, pe holul corpului A, la parter.
„Puls în campus” este o iniţiativă a studenţilor din anul III, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, care îşi propune să ofere participanţilor cunoştinţe practice esenţiale de prim-ajutor. Sub îndrumarea specialiştilor Crucii Roşii, aceştia vor învăţa cum să reacţioneze corect şi rapid în situaţii de urgenţă, precum: obstrucţie cu corp străin (înec); accident rutier; stop cardiorespirator.
„Trainingul promovează responsabilitatea civică şi implicarea activă în comunitate, având ca scop creşterea nivelului de prevenţie şi conştientizarea importanţei acordării primului ajutor în situaţii critice” ni s-a precizat.
Studenţii FLSC îi invită pe toţi cei interesaţi – studenţi, cadre didactice şi membri ai comunităţii locale – să participe la acest eveniment practic şi extrem de util. Acţiunea se înscrie într-o serie de iniţiative ale studenţilor FLSC menite să dezvolte competenţe practice şi spiritul de responsabilitate socială. (N.B.)
























Comentarii