> Nouă acte materiale se află în cercetare
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor au efectuat, marţi, 28 aprilie, trei percheziţii domiciliare în municipiul Suceava şi comuna Bilca, în vederea completării probatoriului într-un dosar penal complex vizând săvârşirea de infracţiuni de şantaj.
Acţiunile au fost desfăşurate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi vizează doi bărbaţi: unul de 45 de ani, din municipiul Suceava, altul de 43 de ani, din comuna Bilca.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că, în perioada iunie – octombrie 2025, cei doi ar fi săvârşit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nouă acte materiale de şantaj, părţi vătămate fiind atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.
Bărbatul de 45 de ani s-ar fi erijat în calitate de activist pentru protecţia mediului, în special în domeniul exploatării agregatelor minerale. Sub acest pretext, ar fi ameninţat victimele cu darea în vileag a unor presupuse fapte compromiţătoare sau cu difuzarea de imagini pe reţele de socializare, scopul fiind obţinerea de foloase patrimoniale injuste (sume de bani sau prestări de servicii). Cel de-al doilea bărbat ar fi avut rol de complice.
În urma percheziţiilor domiciliare au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie în cauză. Cele două persoane au fost conduse la audieri în baza unor mandate de aducere.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj în formă continuată şi complicitate la şantaj.
Poliţiştii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele vizate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. (N.B.)
























Comentarii