Grav accident pe DN 17, în zona Roşu – Vatra Dornei

> Trei tineri au fost extraşi dintre fiarele contorsionate

Un accident rutier grav s-a produs marţi, 28 aprilie, în jurul orei 3:54, pe DN 17, în zona Roşu din municipiul Vatra Dornei.

Potrivit slt. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, un autoturism a intrat în coliziune cu un autotren încărcat cu vată minerală.

În autoturism se aflau trei tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani. Doi dintre ei au rămas încarceraţi, iar unul era inconştient, dar cu funcţii vitale.

La faţa locului au intervenit de urgenţă pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vatra Dornei şi cei ai Punctului de Lucru Poiana Stampei, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, sprijiniţi de două echipaje SAJ.

Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, dr. Dan Teodorovici, echipajele medicale ajunse la faţa locului au găsit trei victime. Două dintre ele erau stabile, policontuzionate şi au fost transportate la Spitalul Municipal Vatra Dornei. A treia victimă – pasagerul din dreapta – era încarcerată, politraumatizată şi în comă. Aceasta a fost extrasă de echipajul de descarcerare şi preluată de un echipaj SMURD de tip B2, care a fost directionat să se întâlnească cu un echipaj de terapie intensivă mobilă (tip C) venit de la Suceava, pentru acordarea de asistenţă medicală suplimentară pe traseu.

Accidentul a fost provocat de şofer sub influenţa alcoolului

Potrivit informaţiilor transmise ulterior de IPJ Suceava, un tânăr de 24 de ani, din comuna Poiana Stampei, care conducea un autoturism, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în coliziune frontală cu un autocamion condus de un cetăţean polonez de 41 de ani.

În autoturism se aflau, pe lângă şofer, doi tineri de 20 de ani, tot din Poiana Stampei. Toţi trei au fost transportaţi la spital.

Potrivit primelor date medicale: conducătorul auto a suferit un traumatism uşor şi se afla sub influenţa alcoolului (0,64 mg/l în aerul expirat); a rămas internat la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru evaluări suplimentare; un pasager (locul din dreapta-faţă) a fost grav rănit – politraumatism – şi a fost transferat de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava; cel de-al treilea ocupant (pasager spate) a suferit traumatisme uşoare la mână şi a fost transportat la spital.

Poliţiştii din cadrul Compartimentului Rutier Vatra Dornei au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI