Primarul Vasile Rîmbu, critici la adresa „secetei realizărilor” din trecut

În cadrul şedinţei de vineri al Consiliului Local, primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a mulţumit public consilierilor PSD şi PNL pentru sprijinul acordat pe tot parcursul anului 2025 şi pentru încrederea manifestată în vederea continuării colaborării în 2026, aducând în acelaşi timp critici ferme la adresa perioadei anterioare, pe care a caracterizat-o drept o „secetă a faptelor şi realizărilor”.

„Mulţumesc consilierilor PSD şi PNL pentru sprijinul acordat în 2025 şi pentru crederea cu care ne vor investi în acest an 2026. Vorbesc de colaborarea totală şi fără prejudecăţi a consilierilor din cele două partide” a declarat primarul Vasile Rîmbu.

Edilul-şef a subliniat că alianţa locală PSD – PNL reprezintă „o alianţă sănătoasă între două partide reprezentative ale ţării”, făcută exclusiv „în folosul cetăţenilor Sucevei şi nu în folosul persoanelor”. A adus mulţumiri şi consilierilor USR, precizând că „în mare parte au fost de acord, dar au avut şi poziţii mai justificate sau nejustificate de împotrivire”, exprimându-şi speranţa ca în 2026 colaborarea cu toate grupurile să fie „mult mai bună”.

Cea mai consistentă parte a intervenţiei primarului a vizat însă criticile venite din spaţiul public la adresa administraţiei actuale.

Vasile Rîmbu a arătat că nu toate problemele moştenite pot fi rezolvate imediat după o lungă perioadă de „secetă” care nu a fost provocată de lipsa apei, ci „de lipsa faptelor şi realizărilor”.

„Nu putem, printr-o reacţie emoţională, să eliminăm votul a 17.000-18.000 de locuitori. Şi dacă puteţi, bravo! Dar mai vedem” a afirmat primarul, referindu-se la solicitările unora care cer schimbarea conducerii fără a ţine cont de mandatul acordat prin vot.

El a descris „artizanii acestor acţiuni” ca provenind „din zonele cel mai puţin plăcute sau cel mai puţin reprezentative ale societăţii”, fiind susţinuţi de persoane care „deodată au fost prinşi de revelaţia divină”, deşi „pe parcursul deceniilor n-au dovedit-o”.

„Părerea mea este că au nevoie încă de mult timp de post şi rugăciune” a adăugat Vasile Rîmbu care le-a recomandat acestora să se „lase la vatră definitiv”.

Primarul a mai evidenţiat că cei care „şi-au pierdut privilegiile la banul public nu trăiesc o satisfacţie deosebită”, precizând că ei „n-au vrut niciodată concurenţa loială şi nici respectarea cu maximă aplicare a obligaţiilor contractuale”. Totodată, a menţionat „apetitul unora sau multora, mai mult sau mai puţin, care sunt în rândul criticilor, fără opere”, unii dintre ei dobândind „avere” şi dorind acum „putere şi influenţă”.

„Atât timp cât noi vom fi în fruntea administraţiei, vom ignora total aceşti factori de influenţă” a punctat Vasile Rîmbu.

La final, primarul a concluzionat pe un ton optimist, dar ferm: „Dacă tot aţi spus că nu s-a făcut nimic, eu zic şi noi zicem: încă nu s-a făcut nimic, comparativ cu ceea ce urmează să se facă”.

Declaraţia a fost făcută la finalul prezentării raportului privind starea municipiului Suceava, după ce primarul a detaliat investiţiile realizate în 2025. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI