Sala Sporturilor din Bacău a fost, în perioada 21–22 februarie 2026, gazda unui eveniment de anvergură dedicat artelor marţiale, organizat sub egida Agenţiei Naţionale pentru Sport. Campionatul Naţional de Qwan Ki Do a adunat aproximativ 485 de sportivi cu vârste între 7 şi 15 ani, reprezentând 24 de cluburi din întreaga ţară. Atmosfera a fost una plină de energie, iar emoţiile competitorilor, antrenorilor şi susţinătorilor au transformat întrecerea într-o veritabilă celebrare a sportului.
Competiţia a scos în evidenţă proba Giao Dau – lupta competiţională controlată şi protejată, considerată una dintre cele mai dinamice şi atractive probe ale disciplinei Qwan-Ki-Do. Pe durata celor două zile, sportivii clubului Kim Long Dao Fălticeni au obţinut rezultate notabile, demonstrând nu doar tehnică solidă, ci şi disciplină, ambiţie şi respect faţă de adversari.
Două titluri naţionale şi un parcurs de excepţie
Clubul din Fălticeni a participat cu 27 de sportivi, constituiţi în 11 echipe. Evoluţiile lor s-au concretizat în patru clasări pe podium, dintre care două titluri de campioni naţionali.
Cele mai importante rezultate au fost obţinute la categoriile 9–10 ani masculin (1–2 cap roşu) şi 13–15 ani masculin (1 cap albastru), unde sportivii fălticeneni au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Medaliile de aur au fost câştigate de echipele formate din Alexandru Spinare, Flavius Pandelea şi Alexandru Andrei – la categoria 9–10 ani masculin, respectiv Gabriel Bejnaru, Sebastian Căluşeriu şi Aioanei Tudor – la categoria 13–15 ani masculin.
Alte două echipe au avut prestaţii foarte bune: la categoria 11–12 ani masculin, Ioan Pîrvu şi Paul Andrei au obţinut locul al II-lea, iar la categoria 9–10 ani masculin, Cristian Cercel şi Rareş Hristea au încheiat competiţia pe locul al III-lea, contribuind la un bilanţ considerat foarte bun de către staff-ul tehnic.
Instructorul Marius Maxim a evidenţiat şi parcursul sportivei Claudia Graur, care a concurat pentru un club din Bucureşti şi a reuşit să obţină locul al doilea la categoria 13–15 ani feminin, în urma unei evoluţii apreciate pentru determinare şi maturitate competiţională.
„Rezultatele confirmă nivelul ridicat de pregătire al sportivilor, chiar dacă într-o competiţie pot apărea mereu surprize. Urmează o nouă etapă competiţională, la Oneşti, unde vom participa la probele tehnice. Felicitări tuturor sportivilor, părinţilor şi celor care ne sunt alături”, a declarat instructorul Marius Maxim.
Prin aceste rezultate, clubul din Fălticeni îşi consolidează poziţia în rândul structurilor performante din ţară, demonstrând că munca susţinută, disciplina şi sprijinul comunităţii pot genera performanţe de top la nivel naţional. Participarea numeroasă şi nivelul ridicat al competiţiei confirmă interesul tot mai mare al tinerilor pentru artele marţiale şi pentru un stil de viaţă bazat pe echilibru, respect şi perseverenţă.

































Comentarii