Autobiografia ultimului descendent al unei dinastii intelectuale bucovinene (I)

„Jurnalul sentimental este autobiografia ultimului descendent al unei dinastii intelectuale bucovinene, Şesan. A fost scrisă cu sentimentul unei admiraţii şi preţuiri pentru veşnicie faţă de înaintaşi şi cu umbre de tristeţe şi neîmplinirile autorului supus nedreptăţilor vremurilor prin care a trecut. Soarta a fost să se nască în august, în zodia stelelor căzătoare, ceea ce s-a şi adeverit …”. Aşa începe cartea (pasajul este preluat şi pe ultima copertă) lui Dragoş-Milan-Dimitrie Şesan (Povestea unei stele căzătoare, depănată de ultimul vlăstar al unei dinastii aristocrate, Bucureşti, 2023, 298 p.) descendent al unei remarcabile familii de profesori universitari bucovineni, fiind fiul lui Milan Şesan, profesor de Istorie bisericească universală (la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, apoi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu) şi nepotul lui Valerian Şesan (bunic), profesor de Drept bisericesc la Facultatea de Teologie din Cernăuţi şi al lui Anton Şesan (unchi), inginer constructor, prof. univ. dr. la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi. Apărut la Editura Universităţii din Bucureşti, la sfârşitul anului 2023 (ajuns la noi cu întârziere), volumul autobiografic este alcătuit din mai multe capitole (primele au şi subcapitole), inegale între ele, cum i-au dictat autorului etapele vieţii descrise cronologic: Cernăuţi – Familia (subcapitolul: Părinţii); Refugiul la Râmnicu Vâlcea; Viaţa la Sibiu (subcapitolele: Grădiniţa, Şcoala primară); Prima călătorie în Cehoslovacia; Despărţirea de bunica; Vacanţele; Din nou despre tatăl meu; Perioada de liceu; Despre sora mea Irina; Bacalaureatul şi banchetul lui Dragoş; Drumul spre Facultate; Perioada Bacău, după repartizarea la primul loc de activitate ca dascăl; Călătoria de după nunta civilă; Revenirea la Bacău; Plecarea la armată; Nunta religioasă de la Sibiu; Revenirea la Bacău; Am primit apartamentul nostru la Bacău; Accidentul de maşină al părinţilor Şesan; Din nou la Bacău; Transferul la Bucureşti şi activitatea nouă de ghid de turism; Excursii speciale peste hotare; Trecerea la cele veşnice a mătuşii Vera Mora şi a tatălui Milan Şesan; Tatiana-Eugenia – soţia mea a devenit doctor în biologie; Referent la Casa de Cultură a Cehoslovaciei; O nouă experienţă inedită – căutarea unui nou loc de muncă; Ultimul loc de muncă: Arhivele Naţionale. În final, în Anexă, Familia Şesan în imagini, întâlnim o selecţie de circa 80 de imagini şi câteva reproduceri din creaţia unui mare prieten (cu dedicaţii pentru familia Şesan), fost coleg de facultate, prof. univ. dr. Virgil Nistru Ţigănuş, la îndemnul căruia Dragoş Şesan şi-a scris acest „fuior de amintiri” emoţionante, pe alocuri, veritabile lecţii de istorie: „sunteţi o mare dinastie aristocratică de intelectuali din Bucovina şi merită să vă ştie lumea” (p. 90) .

Dragoş Şesan s-a născut la Cernăuţi, în 16 august 1943, în casa familiei din strada Mihai Viteazul, nr. 16, o vilă cu etaj, cu mai multe dormitoare, o bibliotecă plină de cărţi valoroase, un pian, la care, seara, pe rând, bunica, apoi tatăl Milan „mângâiau clapele unei nocturne de Chopin, a unui lied Für Elise de Beethoven, sau a unui fragment rebel din Simfonia a II-a ungară de «diavolul pianului», Franz Liszt. Amintiri, amintiri, regrete, regrete” (p. 24). Fiind prea mic pentru a-şi aminti de lipsurile şi primejdiile celui de-al doilea refugiu (nu împlinise un an), autorul – de acum mărişor, află povestea familiei sale bilingve ceho-române de la iubita sa bunică paternă, Bozena Nemcova Şesan, fiica unui mare antreprenor din Praga, solistă de operă (a cântat şi pe scenele cernăuţene) şi o literată apreciată, între altele i-a tradus în cehă pe Eminescu, Coşbuc şi Vlahuţă. Pentru început, descoperim multe date mai puţin ştiute din biografia bunicului Valerian şi a tatei Milan. După obţinerea doctoratului în Teologie la Cernăuţi, Valerian Şesan (1878-1940) îşi continuă studiile la Facultăţile de drept din Cernăuţi, Viena şi Praga, unde îşi susţine cel de-al doilea doctorat. Urmează apoi studiile de specializare în Teologie la Atena, Ierusalim, Kiev, Moscova, Sankt Petersburg. După întoarcerea la Cernăuţi cunoaşte o ascensiune fulminantă (prezentată pe larg în „Candela”, Anul L-LII, 1939-1941, volum comemorativ, Cernăuţi, 1942, unde şi Milan Şesan publică studiul Familia Şesan, 24 p.+ Tabela genealogică). În 1913 este numit docent pentru Dreptul bisericesc (apoi profesor) la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, devenind specialistul de necontestat în domeniul dreptului canonic. La 28 noiembrie 1918 participă la şedinţa solemnă, din Sala Unirii a Palatului Mitropolitan, semnând celebra Proclamaţie de Unire cu Ţara. Este ales decan al Facultăţii de Teologie, apoi, în două rânduri, rector al Universităţii din Cernăuţi. A reprezentat Biserica Ortodoxă Română la Congrese şi Conferinţe naţionale şi internaţionale, este ales în numeroase organizaţii şi asociaţii culturale, administrative, muzicale, fiind răsplătit cu decoraţii şi distincţii. Imediat după război, înfiinţează asociaţia culturală „Prietenii Cehoslovaciei”, organizând anual festivităţi închinate personalităţilor politice şi culturale din ţara vecină, căci, după 1918, cele două ţări aveau graniţă comună la Sighetul Marmaţiei. Ca reprezentant al României, a participat, la Praga, la congresul de înfiinţare a Societăţii Mondiale de Marionete (UNIMA), având o reală înclinaţie pentru teatrul de păpuşi, pasiune transmisă şi copiilor săi: Carolina (Vera Mora) stabilită la Praga, ca profesor de canto la Conservator şi solistă la operă (a concertat şi în România), şi Milan Pavel Şesan, viitorul polihistor, apoi şi nepoţilor: Irina şi Dragoş.

Tatăl Milan Şesan (1910-1981) se înscrie în tradiţia familiei, urmează Facultatea de Teologie din Cernăuţi (cu finalizarea studiilor de doctorat), şi Facultăţile de Litere şi Filosofie-secţia istorică, din Cernăuţi (primii doi ani) şi Praga, unde şi-a susţinut şi doctoratul în istorie. Aici a cunoscut-o pe Helena Janglová, studentă la farmacie, cu care s-a căsătorit. Catolică fiind, asemenea mamei soacre, s-a convertit la ortodoxie, devenind o profundă credincioasă ortodoxă. Din 1942 Milan Şesan a funcţionat ca profesor titular al catedrei de Istoria Bisericească Universală, în cadrul Facultăţii de Teologie din Cernăuţi- Suceava (în anii 1940-1941, 1944-1948, în timpul refugiului). Din 1948 şi până la pensionare, în 1980, a ocupat aceeaşi catedră în cadrul Institutului Teologic din Sibiu. În capitolul Din nou despre tatăl meu (p. 49-55) sunt sintetizate laturile mai puţin cunoscute ale activităţii acestui erudit bucovinean. A fost un profesor de înaltă ţinută ştiinţifică cu o operă impresionantă, inclusiv de traducător (între altele, a tradus importanta lucrare pedagogică Informatorium scholae maternae a celebrului pedagog ceh Jan Amos Comenius) publicată în ţară şi străinătate. Între foştii săi studenţi Dragoş Şesan îi aminteşte pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acad. prof. dr. Mircea Păcurariu, Dan Zamfirescu, specialist în slavistică şi bizantinologie, Calinic Argatu, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, mitropoliţii Vadului, Feleacului şi Clujului, Andrei Andreicuţ şi al Ardealului, Laurenţiu Streza. Am reţinut că, ori de câte ori s-a întâlnit cu aceste personalităţi, nu uitau să-i amintească de cunoştinţele enciclopedice ale tatălui său şi, mai ales, „că în finalul prelegerii, studenţii se ridicau în picioare şi aplaudau!” (p. 51). Totodată a fost un model de slujitor al sfântului altar. Milan Şesan, asemenea tatălui său, a fost un poliglot; şi din acest motiv, în perioada 1952-1970 a fost delegatul permanent al Patriarhiei Ortodoxe Române la conferinţele Mişcării Bisericilor creştine pentru Pace. În acest sens, a avut o susţinută activitate şi în mişcarea ecumenistă. A fost preocupat şi de probleme filologice, cu deosebire de începutul scrisului în limba română; îi sunt dedicate o carte (Originea şi timpul primelor traduceri româneşti ale Sfintei Scripturi, Cernăuţi, 1939) şi alte nouă studii complementare. Graţie talentului său muzical organiza tradiţionalele concerte de colinde ale Institutului Teologic, asigurând aranjamentul muzical şi acompaniamentul la pian a pieselor solo şi pentru cor. Ca bucovinean, a fost un mare admirator al lui Ciprian Porumbescu, contribuind la popularizarea unor cântări religioase mult apreciate, precum Tatăl Nostru sau Hristos a înviat. La început de octombrie, când se aniversa la Sibiu naşterea compozitorului şi se interpreta Tatăl Nostru (solist şi cor) şi apreciata Baladă, la vioară, era un bun prilej pentru profesorul Şesan „de a omagia întreaga cultură bucovineană” (p. 51). În sfârşit, când timpul îi permitea, se dovedea a fi un pictor talentat şi un mânuitor neîntrecut de marionete, moştenind talentul tatălui său (Vezi şi Filip Ţopa, Familia Şesan, în Povestea Bucovinei, Mănăstirea Putna, 2023, p. 407-424).

Revenim la povestea bunicii despre cele două refugii prin care a trecut familia Şesan, primul în 28 iunie 1940, când a părăsit în grabă Cernăuţiul cu „un personal supraaglomerat de lume îngrozită” (p.18), stabilindu-se pentru un moment la Suceava, apoi la Bucureşti, unde a prins şi cutremurul devastator din 9 noiembrie. Nesperat, după plecarea invadatorilor, a revenit la Cernăuţi, găsind casa complet devastată. Cel de-al doilea refugiu, definitiv, din noaptea de 24 spre 25 martie 1944, i-a purtat pe un drum lung şi anevoios până la Râmnicu Vâlcea, unde familia a decis să rămână, în „cămăruţa” unui imobil înghesuindu-se cu toţii: părinţii, bunica şi cei doi copii. Acum micuţul Dragoş află adevărul despre „prima” lor casă: „ … eşti încă micuţ (avea patru ani) şi nu înţelegi că noi am pierdut tot şi nu mai avem nimic, decât hainele de pe noi şi cele două valize. Am reuşit să mai salvăm un coş mai mare în care am înghesuit câte ceva. Surioara ta a apucat să-şi salveze păpuşa, toate jucăriile ei au rămas acolo. Am reuşit să ne salvăm VIAŢA şi LIBERTATEA. Alţii, din păcate, au plătit cu ambele” (p. 20). Aici s-au stabilit şi alte familii de intelectuali din Cernăuţi: prof. univ. Leca şi Octavia Lupu Morariu, Alexandru Ieşan, Constantin Tomescu, Traian Cantemir, Preotul Paul Mihail. În urma contopirii Facultăţii de Teologie din Cernăuţi (refugiată în Suceava) cu cea de la Bucureşti, tatăl Milan a fost acceptat la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. Drept urmare, în 11 decembrie 1948, întreaga familie se mută la Sibiu, într-un apartament spaţios din strada Mitropoliei. Şi aici familia Şesan se înconjoară de alte familii refugiate din Cernăuţi, precum familia Vasile Gârbu (originari din comuna Roşia), profesor de muzică şi diacon la Catedrala Mitropolitană, profesorul Aurel Vasiliu (unul dintre profesorii lui Milan Şesan, la Liceul „Aron Pumnul”), preotul Pintescu (din comuna Mănăstireşti), acum preot paroh la o biserică din Sibiu ş. a., o bună ocazie de „a depăna amintiri şi frumoase şi dureroase din viaţa lor în mândra Bucovină pierdută pentru totdeauna” (p. 36) (În acest sens, din bogata bibliografie, vezi şi volumul de curând apărut: Sergiu Flondor, Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernăuţi, Bucureşti, 2017).

OLIMPIA MITRIC