> El va activa în grupul PSD din Camera Deputaţilor
Deputatul de Suceava Alexandru Băişanu a redevenit membru al PUSL, urmând să activeze în continuare în grupul PSD din Camera Deputaţilor.
Băişanu a fost cooptat în Nucleul Central de Conducere al PUSL, iar luni conducerea Camerei Deputaţilor a fost anunţată că este membru al PUSL şi va activa în grupul PSD, așa după cum v-am informat în ediția precedentă.
Băişanu a mai fost membru al PUSL în 2020, când a candidat fără succes la alegerile parlamentare.
Ulterior, după o pauză de activitate politică, în 2024 el s-a înscris în SOS România, a preluat conducerea organizaţiei judeţene şi a fost ales deputat pe lista SOS România în judeţul Suceava.
La doar două luni de la alegerea sa în Parlament, Băişanu a demisionat din SOS România şi a activat o perioadă ca deputat neafiliat, iar din iunie 2025 s-a alăturat grupului PSD din Camera Deputaţilor.
Alexandru Băişanu a fost lider al Organizaţiei Judeţene PNL Suceava şi a fost ales deputat pe listele acestui partid în 2012. El a fost exclus din PNL după ce a contestat modul în care la Suceava s-a realizat fuziunea PNL cu PDL. Ulterior, s-a înscris în ALDE, unde a fost ales vicepreşedinte naţional şi a fost ales deputat pentru un nou mandat în perioada 2016-2020.
Băişanu şi-a pierdut ulterior susţinerea ALDE după ce a acceptat să fie nominalizat de Viorica Dăncilă ministru pentru relaţia cu Parlamentul după ieşirea ALDE de la guvernare.
El a mai fost vicepreşedinte naţional în Forţa Naţională, partid format din foşti membri ALDE, dar şi în PP USL.
Băişanu a fost subprefect, iar apoi prefect de Suceava în mandatul 2004-2008. (N.B.)



























Comentarii