La Mitocu Dragomirnei a avut loc o întâlnire de lucru a conducerii PNL Suceava, condusă de preşedintele judeţean Angelica Fădor, de deputatul Ioan Balan. Am fost informaţi că tema centrală a reuniunii a fost găsirea de soluţii pentru a continua proiectele din comunităţi şi pentru a face ca instituţiile statului să fie mai eficiente în slujba cetăţenilor.
Ni s-a precizat că primarii liberali şi-au reafirmat sprijinul faţă de premierul Ilie Bolojan în demersurile de responsabilizare fiscală şi echilibrare bugetară, subliniind că economiile trebuie făcute cu discernământ, pentru a asigura stabilitate şi dezvoltare.
„Un moment emoţionant a fost mesajul primarului din Broşteni, Alexandru Hurjui, care le-a mulţumit colegilor pentru sprijinul oferit comunităţii sale după inundaţiile devastatoare. Colegii liberali au fost alături de cei din Broşteni, dar şi de cei din Ostra şi Stulpicani, afectate şi ele de viituri, gesturi care arată cât de unită este echipa PNL şi că adevărata noastră forţă vine din solidaritate şi din preocuparea pentru oameni.
Într-o perioadă în care România are nevoie de coerenţă şi responsabilitate, mesajul nostru este clar: PNL Suceava rămâne o echipă unită, capabilă să ofere stabilitate şi să construiască pentru viitor” s-a arătat într-un comunicat al PNL.
„Ne bazăm pe experienţa şi seriozitatea primarilor noştri pentru a continua dezvoltarea judeţului şi pentru a fi o voce puternică în plan naţional” a fost mesajul liberalilor suceveni. (D.L.)



























Comentarii