> Festival organizat de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, la final
Pentru ediţia 2025 a „Zilelor Eminescu” Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” a propus un concept extins, care a asociat fructuos un Festival de Debut unic în ţară (aflat la ediţia a III-a), un Târg de Carte şi Arte (aflat la ediţia a II-a) şi tradiţionala acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, cel mai râvnit premiu de debut, aflat la ediţia a XXVII-a. Premiul a fost câştigat anul acesta de Simona Sigartău, pentru volumul „Singuri sub râsetele familiilor perfecte” (Casa de Editură Max Blecher, 2024).
Festivalul de Debut, lansat pentru prima dată în 2023, şi-a atins obiectivul şi anul acesta, promovându-i activ pe toţi cei 29 de debutanţi înscrişi în concurs, dar în special pe cei 18 poeţi şi poete care au putut fi prezenţi la Ipoteşti şi Botoşani, şi care, aşa cum a declarat Simona Sigartău, câştigătoarea Premiului „Mihai Eminescu” – Opus Primum, la gala de decernare a premiului, au sentimentul că formează un grup coagulat de poeţi prieteni. Poeţii debutanţi prezenţi la festival au susţinut recitaluri pe esplanada Cinematografului „Unirea”, în perioada 12-14 iunie. Tot în cadrul festivalului, au avut loc mai multe ateliere de lectură performativă, care au fost coordonate, anul acesta, de Ionuţ Caras, sunetul şi luminile fiind asigurate de Vasile DJ (Vasile Gherghel); mesele rotunde au fost moderate de Lucia Ţurcanu.
Între 12 şi 15 iunie, Memorialul Ipoteşti a organizat un Târg de Carte şi Arte, pe Pietonalul Unirii din Botoşani, la care au fost prezente 16 edituri, ce şi-au expus oferta prin variate prezentări şi lansări de carte şi întâlniri cu autorii, precum şi doi artişti plastici. Alături de edituri, s-au aflat elevii cercului de lectură „Unde fugim de acasă” (Şcoala Gimnazială nr. 7), ai Colegiului Naţional „A.T. Laurian” şi ai Colegiului Economic „Octav Onicescu”.
Zilele Eminescu – ediţia de iunie a fost animată de întâlniri zilnice cu poeţi consacraţi din afara judeţului, invitaţi ai Memorialului Ipoteşti, care au avut ocazia să invite la dialog poeţi botoşăneni pentru a discuta cu elevii şi a citi poezie în diferite localuri din Botoşani (…), unde publicul a fost întâmpinat cu numeroase surprize. În aceste spaţii, publicul s-a bucurat de prezenţa poeţilor: Nichita Danilov şi Vasile Iftime, Ioan Pintea, Dan Sociu şi Bogdan Perdivară, Daniel Corbu şi Stelorian Moroşanu, Adrian Alui Gheorghe şi Gabriel Alexe, Liviu Apetroaie şi Mihai Babei, Irina Nechit şi Nicolae Popa. Lecturi şi discuţii cu elevii au avut loc şi la Memorialul Ipoteşti, cu participarea liceenilor de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani şi elevii de la Şcoala Gimnazială nr. 7, Şcoala „Mihai Eminescu” Ipoteşti şi de la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona.
Profesorii de limba şi literatura română au discutat, în 13 iunie, cu profesorii Mihai Zamfir şi Mihaela Mancaş, despre modul de a-l citi pe Eminescu azi. Tot în 13 iunie, în sala „Horia Bernea” a Memorialului Ipoteşti, a fost vernisată expoziţia „Tomagraph” a artistei Ana Toma, dar vizitatorii au avut parte şi de alte expoziţii în Sala Castel şi Sala Portaluri. La Cornişă a putut fi vizitată expoziţia stradală „Poeţi de pe vremea lui Eminescu”.
Zilnic, între 12 şi 15 iunie, au fost deschise ateliere pentru copii pe Pietonalul Unirii, iar la Memorial copiii au fost aşteptaţi pentru vânătoarea de carte, în vreme ce adulţii, alături de copii, au putut scrie versul lor preferat în „Cartea vizitatorilor”. (C.P.)































Comentarii