31 de persoane ucise de armata israeliană în Gaza în timp ce căutau ajutoare umanitare

 31 de persoane au fost ucise şi aproximativ 200 au fost rănite, miercuri, în Gaza de focurile de armă ale armatei israeliene, în timp ce căutau ajutoare umanitare în teritoriul palestinian devastat de bombardamente.

„Am transportat cel puţin 31 de martiri şi aproximativ 200 de răniţi în urma tirurilor tancurilor şi dronelor israeliene asupra a mii de cetăţeni (…) care mergeau să caute alimente la centrul de ajutor american”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Protecţiei Civile din Gaza, Mahmoud Bassal, potrivit AFP.

Mii de palestinieni începuseră să se adune în noaptea de marţi spre miercuri în speranţa de a ajunge la centrul de distribuţie a alimentelor al Fundaţiei umanitare din Gaza (GHF).

„Tancurile israeliene au tras de mai multe ori, apoi, în jurul orei 5:30 a.m. (0230 GMT), şi-au intensificat focul şi, în acelaşi timp, au existat atacuri intense cu drone care au vizat civili”, a declarat purtătorul de cuvânt al Protecţiei Civile.

O serie de incidente mortale au avut loc de la deschiderea centrelor de ajutor din Gaza conduse de GHF, o organizaţie finanţată şi susţinută de Statele Unite şi Israel.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI