Iarna vine de la Bucureşti

Când nu ninge şi nu-i ger, nu-i bine, că nu-i iarnă cum se cade; vai, „unde sunt zăpezile de odinioară” (iar nici noi tineri şi zglobii ca atunci)! Când ninge şi-i ger, iar nu-i bine: e iarnă, se-mpotmoleşte ţara, îngheaţă românul (şi-ţi zici cam aşa: mie daţi-mi străzi curate, măturate, dezgheţate…). Cât de grijuliu ai socoti că eşti cu ţară cu tot, ziua când vine iarna-iarnă tot te găseşte nepregătit! …Şi-apoi, pe la noi iarna vine de la Bucureşti. Dacă la tine în sat e ger şi s-a pus ceva strat de zăpadă nu contează (şi nici nu-i de ştire!). Dacă urmează a se lăsa frigul şi-a ninge în Capitală, întâi vin ştirile de la centru cum că toată ţara va fi calamitată (sau pe-aproape), pe urmă vin şi măsurile (ori cel puţin dispoziţiile de măsuri), la o adică bune spre a fi luate, încă mai bune ca să nu zică cineva că n-au fost luate. Iar în satul dumitale aflat în ţară cam unde se pune harta-n cui ajung cu întârziere – după o săptămână de ger şi oarece zăpadă –, abia după ce a dat iarna peste Bucureşti. Asta deoarece, precum politica mare, şi administraţia făcută cu mare artă şi precizie de acolo-ţi vine (chiar şi cu un pic de întârziere, ba uneori chiar şi degeaba). Nu se zicea cândva că… Soarele răsare de la Bucureşti?! Şi cam aşa se întâmpla, fix la un ceas ori două după Moscova, din zona din care bate crivăţul… Din nefericire, constatăm că nici azi situaţia nu s-a modificat de tot, deşi ora oficială ne-am luat-o de la Bruxelles şi Strasbourg. Să fim necăjiţi că suntem lipsiţi de zăpezile de-atunci? Iar textul meu îţi va răspunde (doar cumva după Villon): Mai bine nu, mai bine nu!