Fiecare carte recent apărută este o bucurie pentru noi. Pentru ceI care preţuim cărţile şi înţelegem valoarea lor.
Spuneam că fiecare carte este o bucurie pentru noi, iar pentru mine personal în mod deosebit. O bucurie dublă sau, mai bine zis, o adevărată sărbătoare este pentru mine, când primesc sau procur o nouă carte. Spuneam nu odată cititorilor mei că marea mea bibliotecă personală, când se îmbogăţeşte cu o nouă carte, devine mai valoroasă.
Am revenit anul acesta de la tradiţionala noastră sărbătoare „Limba noastră cea română” cu o mare bucurie în suflet. Am primit vreo trei cărţi în dar, un disc de muzică, dar şi reviste, şi ziare, pe care le-am adus nu numai pentru mne, dar şi pentru colegii mei de servciu de la liceul din Cupca.
Aşadar voi începe cu două cărţi de sonete. Sincer vorbind, am mai puţine cărţi de sonete în bibliotecă… În special cele ale regretatului poet sucevean Ion Cozmei. De aceea m-am bucurat enorm când poetul şi ziaristul Nicolae Şapcă mi-a făcut o surpriză deosebită, dăruindu-mi cele două cărţi de sonete ale sale, recent apărute. Le prezentase pe scenă, erau afişate şi pe standul cu volumele apărute în acest an.
Voi începe prin a face o scurtă şi simplă prezentare a celor două volume. Primul este „Pe creste de cuvinte”, are aproape 100 de pagini şi cuprinde sonete. Prefaţa este semnată de criticul literar Ştefan Hostiuc, având titlul „Întoarcerea poetului”, deşi se pare că el n-a plecat din lumea poeziei, a luat doar un scurt răgaz. Or, a mai publicat câte ceva între timp, ca scriitor, nemaivorbind de cele publicate ca ziarist.
Chiar primul sonet aşa şi se numeşte „Pe creste de cuvinte”. Fiind dedicat marelui nostru poet naţional, închinându-i imediat încă două sonete „Sonetul Luceafărului” şi „Voce din Cernăuţi”.
Atunci când citesc poeziile cuiva dedicate marilor oameni ai neamului nostru, îi caut pe cei doi principali: Mihai Eminescu şi Ştefan cel Mare. N-am greşit nici de data aceasta, căci, căutând printre sonetele lui Ncolae Şapcă, sigur că l-am descoperit pe Marele Voievod, în sonetele „Sonet pentru voievod”, „Sonetul Codrilor Cosminului”, „Şi iarăşi în Codrii Cosminului”.
Nu puteau lipsi şi câteva sonete mai triste, aşa ca „Sonetul Mioriţei”, „1 decembrie”, „Sonet la Lunca”, „Sonetul celor plecaţi la Fântâna Albă”, „Rugă pe vreme de război”, „Infernul primăverii”, „Nuntă la război”. Trist, dar adevărat. Cu părere de rău.
Desigur, ca român şi bun creştin, autorul nu putea să nu dedice şi câteva sonete cu caracter religios. Motive creştine găsim în sonetele „Rugăciune de mulţumire”, „Sonetul Floriilor”, „Dă-mi Doamne-n credit mai un sfert de veac, „Trecut prin foc în drum spre veşnicie, „Lumina sfântă s-a aprins”, „În noaptea Învierii” ş.a.
Autorul ne mai duce şi în lumea unor reflecţii cu tristeţi, cu bucurii, cu regrete – căci aşa e viaţa. După cum ne spune şi în sonetele „Sonet trist”, „Sonetul bucuriei, „Sonetul poeziei”, „Sonetul sonetului” etc.
Lirica dragostei de asemenea este prezentă în versurile sale. Iată doar câteva titluri: „Sonetul tinereţii”, „Sonetul castanului”, „Iubrea mea la margine de timp”, „Iar mâna ta…”, „Te caut”, „Sonet de dragoste”.
Ajungând la „Ajun de Crăciun”, dar şi la „Crăciun întristat”, poetul Nicolae Şapcă trece parcă la un alt capitol al volumului de faţă, intitulat „Cununa anului în sonete”. Iar la capitolul respectiv vom găsi sonete dedicate celor 12 luni ale anului, purtând denumirile lor populare, care mi-au plăcut dintotdeauna mai mult ca cele oficiale. Începând cu „Gerar” şi terminând cu „Îndrea”, poetul descrie frumuseţea şi splendoarea fiecărei luni ale anului, cu felul său specific.
Desigur că nu mi-am propus să descriu nici chiar titlul fiecărui sonet, dar, vă asigur, dragi cititori, că toate trebuie şi merită să fie citite. Mai ales că la final însuşi autorul volumului ne spune că „Acesta nu-i sonetul de final”. Fiindcă vor urma încă multe, poezii, sonete, poeme, proză, poveşti, legende… Scrieri frumoase şi bine tâlcuite, aşa cum bucovinenii noştri ştiu şi pot să o facă. Nicolae Şapcă este unul dintre ei. Felicitări şi mari realizări în continuare, Nicolae!
ELEONORA SCHIPOR
Comentarii