Avem variante, aho-aho!

Cine se temea că, poate, riscam să păşim în următorul an fără suficiente de soluţii de vot de preşedinte de ţară / şef de stat / conducător (depinde fiecare cum şi-l imaginează)… aho-aho!, iată că poate primi liniştit urătorii. După ce Nicuşor de Bucureşti s-a anunţat (pro şi contra), iată că, după negocieri care au durat fix cât a fost cazul, coaliţia mai-europeană (după o adâncă evaluare până în istoria decantată a unui fost USL) a găsit un politician aflat în şomaj, cu nume de Crin, să-i fie vector fără discuţie. Ceea ce ar însemna, teoretic, că s-or împărţi apele: o coaliţie cu omul ei, altă coaliţie cu omul ei, iar alde alţii, care s-or încumeta, să-şi găsească şi dumnealor oameni. C-aşa era şi odinioară, de altfel, se întocmeau de timpuriu cetele de urători (ba se mai împărţeau, se mai păleau, se mai stâlceau) spre a decide ele, democratic, numai prin forţele lor (nu din alte sate, nici din alte state) care pleacă prima în comunitate la promis de chestii bune şi la primit de colaci covrigi, nuci, ţuici etc. După care venea ceata de-a doua, după care veneau şi ăilalţi, mai mărunţei, dacă nu bătând în porţile boierilor (târziu găsite închise, sătule de urări şi de scandal), în cele ale rudelor şi prietenilor, buni şi ei de pus pe direcţie. Aho-aho! Ideea e că tradiţia se respectă, rămâne autentică. Cete avem, beneficiari de urături avem (în fel şi chip). Anul Nou se arată. Cu (ce) hărmălaie ni se arată!