Liteni

Firmă amendată cu 15.000 de lei pentru poluarea aerului cu particule vegetale

Garda de Mediu Suceava anunţă că a sancţionat contravenţional un operator economic din oraşul Liteni cu o amendă de 15.000 de lei, pentru poluarea aerului cu emisii de pulberi vegetale şi particule fine de amidon. Potrivit autorităţilor, sancţiunea a fost aplicată conform prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

Controlul efectuat de comisarii Gărzii de Mediu a relevat că, în timpul procesului de uscare şi manipulare a porumbului, s-au produs emisii sub formă de „pleavă” de cereale, descrise ca fulgi roz, şi particule fine de amidon, care au afectat atât aerul din zonă, cât şi vecinătăţile.

În urma constatării neregulilor, autorităţile au impus operatorului economic să ia măsuri imediate pentru reducerea impactului asupra mediului şi a calităţii aerului.

Garda de Mediu Suceava a subliniat importanţa respectării cerinţelor legale de protecţie a mediului şi a cerut firmei din Liteni să implementeze soluţii adecvate pentru minimizarea emisiilor poluante, prevenind astfel deteriorarea calităţii aerului şi afectarea sănătăţii locuitorilor din zonă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI