Deputatul PSD Cătălin Fediuc:

Fără drumuri, cozi şi chiar zile de concediu luate doar pentru a scoate un document de la stat

Tânărul deputat PSD de Suceava Cătălin Fediuc susţine continuarea eforturilor de digitalizare a instituţiilor publice, considerând că este obligatoriu ca în următorii patru ani această problemă să fie rezolvată pentru totdeauna.

Indiferent în ce zonă a judeţului locuim, cu toţii trebuie să putem intra pe un site şi să obţinem documentele cu un click şi câteva date completate online. Fără cereri şi drumuri până la primărie”.

Fediuc a salutat iniţiativa ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, de digitalizare a administraţiilor publice locale din România, menită să îmbunătăţească accesul cetăţenilor la servicii publice şi să reducă birocraţia.

O iniţiativă concretizată în programul naţional #DigiLocal, lansat în urmă cu două luni

„Este primul program integrat de digitalizare a administraţiilor publice locale, cu beneficii importante pentru cetăţeni: acces simplificat la plăţi online, interfeţe uşor de utilizat, securitate cibernetică sporită etc. Un program iniţiat de cel mai tânăr ministru din Guvern, colegul nostru Bogdan Ivan, care, de altfel, s-a născut şi a copilărit la Poiana Stampei” a adăugat Cătălin Fediuc.

„Digitalizarea la sat” şi internet de mare viteză în 950 de localităţi din zone defavorizate

Deputatul PSD de Suceava a ţinut să puncteze şi proiectele majore de digitalizare din programul de guvernare al partidului pe care îl reprezintă pentru următorul ciclu electoral, 2025 – 2028.

Una dintre aceste măsuri ale formaţiunii social-democrate prevede alocarea sumei de 600 de milioane de euro, finanţare prin PNRR, fonduri europene şi bugetul de stat, pentru accesul la servicii digitale în zona rurală.

Vorbim despre proiectele naţionale „Digitalizarea la sat – DIGICOUNTY” şi „DIGILAND”, pentru integrarea serviciilor digitale la sat şi punerea în valoare a infrastructurii de comunicaţii existente.

„Prin aceste proiecte, ne propunem să asigurăm accesul tuturor la servicii publice digitale şi să sprijinim dezvoltarea competenţelor digitale, astfel încât să crească gradul de utilizare a acestor servicii cu până la 45% în mediul rural. Este un prim efort pentru a aduce beneficiile digitalizării acolo unde sunt necesare cel mai mult” a declarat Cătălin Fediuc.

Totodată, el arată că programul de guvernare al PSD include şi investiţii de 94 de milioane de euro din PNRR pentru a extinde reţelele de internet în zonele izolate, unde nu există acces la internet şi alte servicii de comunicaţii.

„Potrivit specialiştilor alături de care au fost gândite aceste investiţii, se vor putea extinde reţele de mare viteză către aproximativ 950 de localităţi din zone defavorizate” a precizat Fediuc.

Nu în ultimul rând, el vorbeşte şi despre problema românilor din diaspora care încă se confruntă cu proceduri complicate care îngreunează accesul la documente esenţiale.

„Venim şi în această privinţă cu soluţii concrete propuse de PSD pentru digitalizarea completă a serviciilor consulare. Asta înseamnă că românii din străinătate vor putea depune documentele necesare online, vor efectua plăţi de taxe rapid, direct de pe telefon sau calculator, şi vor primi documentele în format electronic, cu semnătură digitală, recunoscute oficial” punctează Fediuc.

Mai mult decât atât, continuă social-democratul, care candidează pentru un nou mandat de deputat pe listele PSD Suceava, „ne propunem să rezolvăm şi problemele românilor care au lucrat în străinătate şi vor să se pensioneze”.

În acest sens, încheie Cătălin Fediuc, se vor continua demersurile pentru încheierea de acorduri între România şi statele în care românii au lucrat, pentru a simplifica şi reduce timpul necesar eliberării documentelor pentru dosarele de pensionare. | Comandat de PSD OJ Suceava, CMF 11240017, executat de CRAI NOU SA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI