Serviciul de Ordine Publică al IPJ Suceava a desfăşurat, vineri, o amplă razie în zonele Solca, Arbore, Dorneşti şi Voitinel. Aflăm că acţiunea a implicat mai multe echipaje de poliţie şi a vizat prevenirea faptelor antisociale şi creşterea siguranţei publice, în special în zone cu risc infracţional ridicat şi segmente de drum periculoase.
Razia a implicat 47 de poliţişti din diverse structuri, inclusiv Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale. În total, au fost aplicate 163 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 64.465 lei. Au fost legitimate 266 de persoane şi verificate 240 de autovehicule, fiind reţinute două permise de conducere şi ridicate 8 certificate de înmatriculare. Peste 100 de şoferi au fost testaţi pentru consumul de alcool sau substanţe interzise.
Printre incidentele notabile se numără:
Un bărbat de 48 de ani, din Rădăuţi, a fost prins conducând un autoturism cu dreptul de a conduce anulat. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.
Un agent de securitate din Arbore a fost sancţionat cu 300 lei pentru lipsa ecusonului de identificare şi a bastonului din dotare, necesare la intervenţie după acţionarea unui buton de panică.
O femeie de 38 de ani, administrator al unei firme din Dorneşti, a fost amendată cu 10.000 lei pentru lipsa măsurilor minime de securitate la magazin.
„Acţiunea a contribuit la sporirea sentimentului de siguranţă publică în comunităţile vizate” ni s-a precizat. (N.B.)





























Comentarii