> L.D. CLEMENT
Ce vă (mai) spun, oare, nume precum Svetlana Alexeevici, Peter Handke, Abdulrazak Gurnah, Annie Ernaux, Jon Fosse? Sunt foşti premianţi cu Nobel pentru literatură din ultimul deceniu. (Între ei s-a aflat şi Olga Tokarczuc, despre care, recent, ARTE a difuzat un interesant reportaj.) Zilele trecute n-a fost să fie – potrivit agenţiilor de pariuri… literare – chinezoaica (Can Xue), nici japonezul (Murakami – el poate „păcătuind” că e deja prea popular), aşa că a fost sud-coreeanca: Han Kang. Uite că abordăm subiectul (Nobel) deoarece nu ne pricepem la medicină, la fizică, la chimie, nici la pace, dar la literatură s-ar zice că (mai puţin ori mai mult) ne pricepem cu toţii. Cică în ţara sa, aflând şi ei cu mare surpriză că o compatrioată a primit marele premiu anual, cititorii i-au cumpărat în doar câteva ceasuri toate cărţile din librării (şi dovadă că nu erau aşa de multe). Însă potrivit unui analist de specialitate la fel de surprins, premianta a întrunit mai multe atuuri: e femeie, e non-europeană, e asiatică, nu scrie în engleză, e puţin ştiută în lume, cântă (de nevoie – la cererea unui editor, a fost nevoită să-şi ilustreze vocal un roman), potrivit juriului scrie o „proză poetică” (…„intensă, ce înfruntă traume istorice şi expune fragilitatea vieţii omeneşti”), (deci) merită să fie făcută cunoscută. Cât despre „proza poetică”, nişte scriitori de la noi se pronunţară că, dacă ar comite aşa ceva, editurile le-ar trânti uşa în nas!
M-am simţit norocos că, la aflarea deciziei, citeam – totuşi cu mare întârziere – „Iarna decanului” de Saul Bellow, primul roman semnat de autorul american după ce, în 1976, obţinuse Premiul Nobel. (Printre altele, în acest roman găsii Bucureştiul plăsmuit de autor în decembrie 1977.) Presupun că, peste 50 de ani, o voi citi şi pe Han Kang…
Comentarii