Pe fondul numeroaselor controverse

Primăria Suceava ar putea gestiona pe cont propriu câinii fără stăpân

> Încheiat pentru un deceniu, expiră contractul cu „Pro Animals Tina” şi partenerul său german, iar noile autorităţi locale alese în iunie vor să aplice propria strategie > Anual, cu acte în regulă, prin intermediul părţii germane, cel puţin 500 de câini sunt daţi spre adopţie în Occident, „ceea ce este o mare realizare” > „Nu am nimic împotrivă ca următorul CL şi următoarea conducere administrativă a municipiului să gestioneze mai bine această activitate” spune primarul Ion Lungu

Adăpostul pentru cânii fără stăpân ar trebui să fie administrat de Primăria Municipiului Suceava, crede viceprimarul Lucian Harşovschi. El s-a exprimat astfel în ultima şedinţă ordinară, în actuala formulă, a Consiliului Local. Aceasta după ce contractului cu Asociaţia Pro Animals Tina i-ar fi expirat termenul de valabilitate, iar o „nouă strategie” s-ar dori a fi lăsată pe seama noilor autorităţi municipale, aşa cum alese au fost de suceveni în iunie 2024.

„Eu m-am opus, acum mulţi ani, unui contract de parteneriat, iar pe toate site-urile din străinătate au apărut fotografii de-ale mele, că nu ştiu ce fac cu câinii şi mă opun protecţiei animalelor… Acest contract cu Pro Animals Tina este de foarte mult timp. A fost făcut la recomandarea consilierului local Doiniţa Cocriş (PSD), care era pasionată şi se ocupa de această problemă. Până la urmă, lucrurile s-au armonizat şi am spus OK, dacă se doreşte cu o fundaţie, să se facă, pentru a avea linişte, dar, foarte important, pentru a nu mai fi câini pe străzi. În viitoarea legislatură voi fi de acord – şi cred că la fel şi colegii mei – ca acest adăpost să fie administrat de Primăria Municipiului Suceava. Acum există toate avizele pentru adăpostul din Lunca Sucevei, este un parteneriat cu această fundaţie, care îşi face treaba, într-un fel sau altul, dar care a dorit ca începând cu 15 august să rezilieze contractul, iar acest consiliu să ia altă decizie. Am spus nu, pentru ca viitoarele consiliu local şi administraţie locală să-şi stabilească propriul mod de lucru, în continuare. De aceea, în luna octombrie sau în noiembrie, trebuie să se decidă; dar până atunci, cum s-a mers un timp, trebuie să se meargă şi în continuare” a spus Lucian Harşovschi, căruia primarul Ion Lungu îi delegase, printre alte atribuţii, şi activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân.

 În octombrie 2014, deliberativul aproba asocierea cu Pro Animals Tina, pentru o perioadă de 10 ani

Reamintim că, în martie 2014, edilul-şef Ion Lungu retrăgea de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Suceava cu cabinetul medical veterinar Pro Animal Tina Med, în vederea derulării activităţii de capturare a câinilor comunitari. Aceasta din cauza acuzelor grave aduse de consilierul PDL Lucian Harşovschi, preşedintele de şedinţă, care reclama că de la bugetul local sunt alocate sume prea mari pentru capturarea animalelor, transportarea acestora în adăpost, încredinţarea lor spre revendicare, asigurarea unei maşini şi a personalului specializat din cadrul compartimentului pentru gestionarea câinilor fără stăpân, cheltuielilor cu medicul, cât şi a celor cu substanţele tranchilizante. Ulterior, respectiv în octombrie 2014, legislativul de atunci aproba atribuirea în folosinţă gratuită a unui spaţiu de 70 mp către Asociaţia Pro Animals Tina, „pentru sterilizarea şi tratarea animalelor fără stăpân”. Potrivit contractului, asociaţia se angaja să promoveze atât adopţiile interne, cât şi pe cel externe, anual, în Germania, urmând a fi trimise, prin partenerul din această ţară, o medie de 500 de canine. Totodată, asociaţia urma să asigure hrănirea animalelor, tratarea, sterilizarea, deparazitarea, vaccinarea antirabică, identificarea şi microciparea câinilor fără stăpân colectaţi de pe raza Sucevei, precum şi eutanasierea celor bolnavi incurabil.

Tot în urmă cu 10 ani, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava a emis certificatul de înregistrare sanitară veterinară a activităţii de gestionare a câinilor fără stăpân, prilej cu care a pus în vedere că în adăpost nu pot să convieţuiască decât maxim 500 de animale, aşa cum obliga legislaţia. La momentul respectiv, Primăria Municipiului Suceava se implicase în modernizarea adăpostului, asigurând betonarea aleii principale de acces, securizarea perimetrului, prin construirea de împrejmuiri din plasă şi confecţionarea a două porţi de acces pietonal şi auto. De asemenea, fuseseră amenajate sala de chirurgie-eutanasiere, biroul pentru medic, sala de aşteptare pentru adopţii, depozitul pentru hrană, vestiarul şi grupul sanitar pentru personal.

„Aveam doar două variante: decât să fie eutanasiaţi, mai bine să fie daţi la adopţie în Germania” a spus primarul Ion Lungu

În şedinţa de la finele lunii recent încheiate, consilierul social-democrat Dan Ioan Cuşnir îşi exprima mirarea că şeful municipalităţii, Ion Lungu, „se bucură că 500 de câini sunt adoptaţi în străinătate, contra a 400 de euro”, „primăria fiind cu cheltuielile, iar o fundaţie, că o fi ea din Germania, din Belgia sau de unde o fi, cu veniturile de pe câinii care sunt adoptaţi”. Drept răspuns, Lungu a precizat că nu s-a ocupat personal de adăpostul din Lunca Sucevei, atribuţiile revenind Direcţiei de Ecologizare, cât şi viceprimarului Lucian Harşovschi.

Potrivit şefului executivului, municipiul Suceava „este într-o oarecare normalitate cu gestionarea câinilor fără stăpân”. „Am colaborat cu personal german care, de 10 ani de zile, stă acolo, în adăpostul Sucevei. Însă lucrul cel mai important este că aceştia duc anual, cu acte în regulă, cel puţin 500 de câini, pentru adopţie în Occident. Adăpostul nostru are o capacitate de 500 de câini. Aveam doar două variante: decât să fie eutanasiaţi, mai bine să fie daţi la adopţie în Germania, ceea ce este o mare realizare pentru noi. Sigur, există la cei care gestionează câinii fără stăpân nişte interese, ceva de nedescris, atât la nivel intern, cât şi internaţional. La un moment dat, au venit nişte elveţieni la mine să le punem la dispoziţie 10 hectare de pământ, să crească vaci, pentru a da lapte pentru câinii din adăpost. Sigur că iubesc animalele, am 4 câini acasă şi nu mi-am bătut niciodată joc de câinii de acolo. Dar, totuşi, prioritatea numărul unu sunt oamenii, după care şi câinii. Nu am nimic împotrivă, ca următoarele Consiliu Local şi conducere administrativă să gestioneze mai bine această activitate. Una peste alta, consider că s-au gestionat cât de cât corespunzător aceşti câini. Sigur, s-au înmulţit în această perioadă, dar n-am pus vreodată piedică să fie create toate condiţiile animalelor din adăpost. Mai mult decât atât, parteneriatul german este unul foarte ieftin, de 2 lei de animal pe lună, faţă de românii care ne percep foarte mulţi bani” a explicat Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI