De (la) buzunar

> L.D. CLEMENT

…Zilele trecute, mai toată presa a transmis (eventual şi comentate) rezultatele unei recente cercetări plătite de o bancă şi vizând educaţia financiară; educaţie (financiară) care se consideră a fi bună atât pentru copii, cât şi pentru părinţi (cei încă needucaţi la acest capitol). Printre altele, s-a reţinut că adolescenţii care capătă (doar cei care capătă! – numai vreo 60% au bucuria asta) de la mama şi tata parale de cheltuială ar avea un buget minim lunar de vreo 300 de lei (deci cam 10 lei zilnic), în contextul în care 37% dintre adolescenţii întrebaţi s-au declarat (de la un pic până la profund) nemulţumiţi de cât le oferă părinţii pentru nevoile curente – mai mult sau mai puţin oficiale – dincolo de cele obligatorii: cu cazarea, hrana, îmbrăcarea şi încălţarea, transportul, nu în ultimul rând cu învăţământul, educaţia extraşcolară, cultura şi divertismentul potrivite vârstei şi aspiraţiilor. Conform poveştii concluzive a studiului, aflăm că „actuala generaţie de părinţi de adolescenţi este mai deschisă la discuţii despre bani şi aspecte financiare decât părinţii lor” şi că – normal! – veniturile dau tonul şi melodia: acolo unde-s parale suficiente se vorbeşte despre cum şi pe ce să fie cheltuite; în casele unde leii sunt de lipsă se vorbeşte cum să fie agonisiţi. În context, e de reţinut că adolescenţii întrebaţi au făcut cunoscut – eventual ca să audă şi părinţii, bunicii, plus alţii din preajmă, dacă o fac pe-a surzii – că peste 50% din buget le este necesar pentru „ieşirile în oraş”. Ceea ce unii dintre părinţi, depăşiţi de situaţie, nu pot în ruptul capului să priceapă: chiar încă tineri considerându-se, ei zic că pe vremea lor oraşul era mai ieftin.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI