> Două fete, pasagere într-un autobuz, au fost rănite uşor
Doi angajaţi ai Serviciului de Transport Public TPL Suceava s-au prezentat, sâmbătă după-amiază, la sediul Poliţiei Municipiului Suceava, pentru a raporta un accident rutier în care au fost implicate două autobuze ale companiei. Deşi niciun pasager nu a solicitat intervenţia unui echipaj de ambulanţă la faţa locului, ulterior, Spitalul Judeţean Suceava a raportat că două persoane minore, de sex feminin, pasagere în unul dintre autobuze, s-au prezentat la UPU cu răni uşoare.
Conform primelor verificări, accidentul s-a produs la ora 16:00, pe strada Energeticianului din Suceava, la intrarea în sensul giratoriu cu Calea Unirii. Astfel, un şofer de 50 de ani, conducător al unui autobuz TPL marca Granton, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulaţie şi a acroşat un alt autobuz TPL, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, care circula pe prima bandă. În urma impactului, unul dintre geamurile autobuzului condus primului autobuz s-a spart; dar niciun pasager nu a reclamat vătămări la acel moment.
Totuşi, ulterior, două minore aflate în primul autobuz s-au prezentat la Spitalul Judeţean Suceava cu răni minore. O fată de 12 ani, a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral (TCC) fără pierderea cunoştinţei şi o plagă contuză parietală dreaptă, iar o fată de 14 ani, a suferit un traumatism la cotul drept şi o plagă cu escoriaţii la genunchiul stâng.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţia a întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)
























Comentarii