Aventuri cu tur-retur

Zice-se că cei isteţi – ca să nu mai piardă timp preţios stând în şir românesc la aparatele supermarketurilor ca să vândă sticle şi PET-uri – au găsit soluţia: se adresează magazinelor mai mici, unde preluarea acestora se efectuează la mână. Deşi unele nu acceptă decât 10-20 bucăţi odată (adică la magazinul lăudat să nu vii cu sacul!), cel puţin din două motive: ca să se protejeze fluenţa procesului (să nu-i faci să aştepte prea mult pe ceilalţi muşterii, care doar cumpără, nu vând), ca să se ţină la distanţă colectorii de sticle din buncăre şi coşurile stradale de gunoi. Dar ce te faci, de exemplu, când preluarea manuală funcţionează, însă aparatul de scanat coduri se pune contra sistemului şi nu vrea să scoată bon?! O variantă e să te laşi păgubit de vreo 10 lei. O alta e să „negociezi” cu vânzătorul (aflat în postură de cumpărător; adesea se ocupă de treaba asta chiar cel mai tânăr ori noul angajat) – la sugestia lui de a reveni a doua zi, între orele 8 şi 16 (poate că fix orele în care şi mata tre’ să fii la slujbă), ca să te rezolve şeful. Iar ca să te ştie şeful, insişti să ţi se scrie cu pixul, pe un peticel de hârtie, câte sticle ai încercat să vinzi şi cu ce valoare totală, lângă care e bine să păstrezi şi bonul de cumpărături (că ai făcut şi din astea), tot cu data şi ora, ca să te „legitimezi” mai clar că tu ai fost cel pus pe drumuri şi nu altul. Şi uite că, interesat, a doua zi faci retur întru nobilă afacere RetuRo SGR, să-ţi capeţi paralele. Ba nu, bonul. Şi, în fine, victorie!, îl obţii. Adaugi nişte parale la el şi mai cumperi ceva. Eventual şi îmbuteliat, sperând că nu te aşteaptă curând alte aventuri.