> „În urma analizelor de laborator nu s-a putut stabili cu exactitate cauza mortalităţii piscicole din acea zonă” se subliniază în raportul APM privind starea mediului
Mortalitatea piscicolă înregistrată în dreptul oraşului Dolhasca nu şi-a găsit o explicaţie riguroasă. Cel puţin aşa se lasă de înţeles într-un raport privind starea mediului al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), în care se reliefează că analizele Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava „au indicat că râul Siret s-a menţinut în clasa a III-a de calitate în secţiunile din aval şi din amonte” de zona cu peşti morţi. Aceasta după ce, pe 4 iunie, Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu semnala SGA „despre prezenţa unor exemplare de peşti morţi pe râul Siret, în zona podului de pe drumul judeţean DJ 208, în oraşul Dolhasca”.
La deplasarea în teren, reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor au confirmat existenţa fenomenului de mortalitate piscicolă într-o zonă a albiei, delimitată, pe cursul principal al apei, de unele amenajări provizorii ale Autotehnorom. Firma de construcţii executa lucrări de consolidare şi reabilitare la podul de pe DJ208, acestea realizându-se şi cu „devierea cursului principal al râului Siret”. Mortalitatea a fost observată pe o suprafaţă de aproximativ 2.400 mp de luciu de apă, începând de la jumătatea albiei, înspre malul stâng al apei curgătoare. În cauză ar fi fost o cantitate de circa 200 kg de peşti din diferite specii, în principal de scobar (90%).
„În urma analizelor de laborator nu s-a putut stabili cu exactitate cauza mortalităţii piscicole din acea zonă” se evidenţiază în informarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, în care se menţionează că „s-a dispus ca lucrătorii Autotehnorom să recolteze cantitatea de peşti morţi şi ca aceasta să fie transportată la un incinerator autorizat de deşeuri animale”.
























Global warming? Religious cult mass suicide? Tired of living in Romania? Putin chemical weapons? Cosmic rays? Microvawe comm’s?
I know! It’s 5G!