Ortodoxia este o lume a simbolurilor pline de esenţă, care culminează cu Biserica – lăcaş de rugăciune ce reprezintă „Trupul lui Hristos, plinirea Celui Ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1, 23; Coloseni 1, 18).
Biserica este o icoană ce s-a format după modelul celor cereşti. De aceea, însăşi forma arhitecturală este imaginea esenţelor biblice revelate de Dumnezeu, ca să slujească unui scop anume: „plenitudinea liturgică […], care încorporează armonios caracteristicile ei estetice, întrucât este icoana „unei lumi transfigurate, ce poartă pecetea împărăţiei lui Dumnezeu”.
În acest sens, „Didascalia Sfinţilor Apostoli” cerea ca Biserica să fie construită sub forma unei corăbii, amintind de arca lui Noe.
În „Constituţiile Apostolice” se preciza: „edificiul să fie prelung, îndreptat spre răsărit şi să fie în formă de corabie”, pentru a aminti şi de Templul lui Solomon, şi de navigarea oamenilor pe marea vieţii, învăluită de viforul ispitelor, pentru a-i duce la limanul mântuirii.
Sfânta Euharistie face Biserica, Biserica face Sfânta Euharistie prin puterea Sfântului Duh (Sfântul Irineu al Lyonului)
În Biserica slavei Sale, prin oficierea Sfintei Liturghii, Iisus Hristos cel istoric actualizează drumul de la Ierusalim la Emaus (Luca 24) şi toată opera şi jertfa Sa de mântuire, pentru a se transfigura în Hristos cel Euharistic, oferindu-Se astfel Hrană şi Băutură spre viaţa cea veşnică şi arvună a învierii noastre (Ioan 6, 54). „Biserica este sălaş al darurilor Duhului Sfânt, care îşi are temelia în ziua Cincizecimii.”
Sfânta Euharistie devine centrul şi esenţa vieţii creştine. Fiecare credincios adunat în Biserica slavei Sale formează Biserica cea mare, adică cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, pentru a oficia Sfânta Euharistie (Mulţumire).
„Biserica este Biserică atunci când săvârşeşte Sfânta Euharistie, rememorând Paştile Mântuitorului până când El va veni (I Corinteni 11, 26)”.
Pot spune, fără teama de a greşi, că imaginea pe care v-o înfăţişăm este o completare desăvârşită a picturii Cinei celei de Taină a lui Leonardo da Vinci, într-o formă profetică şi eshatologică complexă. Această pictură, care se găseşte în pridvorul bisericii bolniţă a Mănăstirii Hurezi, este evocată magistral de vrednicul de pomenire Înalt-preasfinţitul Bartolomeu Anania: „Pe apa unui fluviu pluteşte o corabie cu vâsle. În spate, la cârmă, Iisus Hristos. În faţă, la proră, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Pe laturi, trăgând la lopeţi, cuvioşii părinţi. Pe mal, capii ereticilor, cu nişte cârlige lungi în mâini, străduindu-se să o agaţe şi să o abată din drum. În mijlocul corăbiei, pe un podium, o masă. În jurul mesei, preoţi şi arhierei în odăjdii. Pe masă, o cutie mică, în care poate fi uşor recunoscut un chivot în care se păstrează, de obicei, Sfânta Euharistie, adică Trupul şi Sângele Domnului. Aşadar, în aceeaşi navă, Hristos istoric şi Hristos euharistic. Corabia este Biserica, adică Împărăţia cerurilor în devenire, iar în mijlocul ei se află Liturghia, adică Împărăţia cerurilor, statică şi dinamică în acelaşi timp, oferind pregustarea celei finale, desăvârşite şi veşnice”.
Într-o discuţie personală cu regretatul Mitropolit Anania, referitor la această pictură, mă întreba: „Părinte Mihai, în ce direcţie este îndreptat arcul personajului din dreapta picturii, cel cu turbanul pe cap, care stă în gura unui balaur”? Mărturisesc că nu am reuşit să înţeleg ce anume voia să spună. În final, cu o riglă pusă pe imaginea picturii, mi-a arătat limpede că săgeata era îndreptată spre chivotul cu Sfânta Euharistie. Nu spre Hristos, nu spre Maica Domnului, nu spre Petru şi Pavel, ci direct spre preoţii şi arhiereii din jurul Sfintei Mese, care arată cu mâna slujirii euharistice direct spre chivotul cu Sfânta Euharistie, de unde Hristos cel Euharistic ne îndeamnă: „Luaţi mâncaţi… şi Beţi dintru acesta toţi..!”.
Hristos doreşte să ne transmită următorul mesaj: Vă dăruiesc Trupul meu, ca hrană întăritoare şi vindecătoare, atunci când trupul vostru este slab şi bolnav, vă dau Sângele meu, când sângele vostru este anemic şi insuficient de tare pentru a suprapreţui luptelor împotriva lui antihrist.
Oare putem înţelege că lupta punctuală şi prioritară a lui antihrist, în vremurile de apoi, va fi dusă, în mod viclean, împotriva slujitorilor Sfintei Euharistii, care săvârşesc Sfânta Liturghie? Unii slujitori nevrednici vor amâna săvârşirea Sfintei Euharistii, influenţaţi de Satana, să spună că vor veni vremuri mai bune pentru a săvârşi Sfânta Euharistie în perioada unor gripe, pandemii, războaie etc., alţii vor propune ca Sfânta Euharistie să fie administrată cu linguriţe de unică folosinţă şi eventual printr-o aplicaţie electronică, direct online, din motive de securitate sanitară, de prevenţie epidemiologică şi din marea dragoste pentru viaţa şi sănătatea credincioşilor! Iadul pavat cu intenţii bune va fi deviza lui Satana, chiar din centrul administrativ al anti-bisericii din inima Bisericii lui Hristos!
Slujitorii vrednici ai Sfintelor Altare ştiu deja că săgeţile vicleanului diavol sunt îndreptate împotriva lor şi că sita cernerii este foarte deasă, întrucât Mântuitorul Hristos îi atenţionează preventiv: „V-a cerut satana să vă cearnă ca pe grâu” (Luca 22, 31).
Este uşor de înţeles: dacă „săgetezi” pe Hristos cel Euharistic, implicit Îl subminezi şi Îl boicotezi şi pe Hristos cel istoric,însă, în final, Hristos îl va nimici pe „potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” (II Tesaloniceni 2, 4). O, Doamne, ce mult s-au înmulţit falşii dumnezei, ai lui Baal şi ai Astartei!
Dacă urmărim cu atenţie deschiderea Jocurilor Olimpice din Paris – 2024, care promovează şi propune şi pentru creştinii mileniului trei mai mulţi dumnezei, după modelul Olimpicului antic: un dumnezeu al sexului „fără frontiere morale”, al orgiilor sexuale, un dumnezeu al ideologiei de gen, un dumnezeu al LGBTQ+ etc., şi nicidecum o întrecere sportivă sănătoasă, spre Mens sana în corpore sano. În atare circumstanţe, ne putem da noi înşine răspunsul corect. Să ne păzească Bunul Dumnezeu de neamul acesta în veac!
Pr. prof. dr. docent MIHAI VALICĂ

























Comentarii