Vrem să ne fie (mai) bine

> L.D. CLEMENT

Normal. Dintre români, 60% se aşteaptă ca în acest an (…al cărui miez deja l-am depăşit) „nivelul lor de bunăstare” să crească, iar 20% sunt de părere că vor rămâne la cote similare cu cele anterioare. Aşa arată o recentă cercetare UNSAR-IRES (vizând, de fapt, nu precis starea cuiva, ci percepţia asupra riscului în relaţie cu afacerea asigurărilor). Este de înţeles că percepţia asupra (bună)stării rezultată din sondaj se sprijină pe argumente obiective şi subiective ale persoanei, formulate de aceasta în prima jumătate a anului, fiind semnificativ că, în fond, 80% dintre cei întrebaţi privesc cu încredere către prezent şi viitorul apropiat. De altfel, dincolo de indicatori statistici fel de fel, dincolo de rezultatele unor sondaje, în general percepţia cam asta este: că trăim bine sau, reformulând, că în aceşti ani trăim mai bine decât am trăit. Suport şi resort perceptiv ca să gândim că vor fi fiind şanse (obiective, subiective?) să trăim de-acum şi mai bine. În context, ni se pare sugestiv că românii încrezători în perspectivele lor s-au referit, printre altele, la accesul la educaţie (78%), la stil de viaţă (sănătate, alimentaţie, vacanţe etc.) – 70% şi nu în cele din urmă la echilibrul emoţional (72%). Valori care, însumate, vorbesc despre o poftă de viaţă şi de progres realmente tonice. Uite că românii devin mai fericiţi ca altădată, că îşi proiectează un drum bun!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI