A VIII-a ediţie a manifestării „Roţi legendare – Fălticeni, 128 de ani de la apariţia primul vehicul din oraş”, s-a desfăşurat duminică, 28 iulie, în parcarea din faţa sediului Administraţiei Fiscale din vecinătatea pieţei „Nada Florilor”. La întâlnirea organizată de Retromobil Club România, prin Retromobil Club Suceava, în colaborare cu Primăria şi CL Fălticeni, proprietari ai peste 100 de vehicule – cum mai rar se pot vedea în ziua de azi pe străzile din România şi care îndeplinesc criteriile impuse de Retromobil – au dorit să spună istoria maşinilor pe care le conduc. Alături de modele străine, extrem de scumpe pentru vremurile în care au fost produse şi cu o valoare mult mai mare astăzi, sau „proletarele”, Trabant, Wartburg şi Lada, au stat cu demnitate Dacia 1100 şi 1300, IMS, Oltcit şi Aro.
Aşa cum a menţionat şi prezentatorul evenimentului, jurnalistul Relu Ursachi Gavril, Fălticeniul este al treilea oraş nu numai din punct de vedere cultural după Bucureşti şi Iaşi, ci şi din punct de vedere automobilistic, pentru că este al treilea oraş din România unde a circulat un autovehicul.
La întâlnirea posesorilor de maşini de colecţie şi motociclete au participat, alături de pasionaţii de maşini, primarul Gheorghe Cătălin Coman, preşedintele Secţiei Ford Clasic România şi al filialei Vaslui, Narcis Aprodu, vicepreşedinţii filialelor din Vrancea şi Botoşani, Adrian Toader şi Nicuşor Constantin.
„Sunt maşini foarte frumoase, foarte valoroase, unele dintre ele unice în România şi foarte rare în Europa şi în lume. Ne mândrim cu acest lucru, mulţumim partenerilor noştri tradiţionali, Retromobil Club România şi preşedintelui Iulian Todirică, pentru că el este iniţiatorul şi sufletul acestei manifestări, şi ne bucurăm că îi putem fi şi noi alături. Aşa cum iarmarocul de la Fălticeni este încărcat de istorie, ne dorim ca şi acest eveniment să crească de la an la an şi copii şi nepoţii noştri să îşi aducă aminte de a 40 sau 50 ediţie a Roţilor legendare” este dorinţa primarului Gheorghe Cătălin Coman
Narcis Aprodu: „Vin cu foarte mare drag la această manifestare, pentru că mă simt ca acasă la Fălticeni. Este o organizare de excepţie a evenimentului, Filiala Suceava a Retromobil Club România fiind una din cele mai puternice din ţară. Evenimentul de la Fălticeni adună în fiecare an maşini foarte rare şi asta dă valoare expoziţiei şi fac deliciul spectatorilor”.
Prezenţă numeroasă a pasionaţilor de vehicule care au făcut istorie
Iulian Todirică, preşedintele Retromobil Club Suceava, a apreciat prezenţa numeroasă şi a mulţumit posesorilor de maşini istorice pentru efortul făcut de a veni la Fălticeni spre a le arăta pasionaţilor de vehicule o mică istorie a evoluţiei autoturismelor.
„«Roţi legendare» este o activitate care a început firav, în urmă cu 8 ani, cu 20 de maşini expuse pe terenul de sport al Şcolii «Mihail Sadoveanu» şi care a crescut de la an la an. Acest eveniment face parte din Calendarul naţional al activităţilor Retromobil Club România şi avem o prezenţă numeroasă, cu mulţi participanţi din judeţe cum ar fi Vrancea, Galaţi, Vaslui, Buzău, Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Maramureş. Această activitate este organizată cu sprijinul Primăriei Fălticeni; şi mulţumesc conducerii primăriei şi dlui primar Cătălin Coman, pentru implicarea colegilor mei din Clubul Retromobil şi a pasionaţilor de vehicule care au făcut istorie, le mulţumesc pentru ajutor. Avem şi o expoziţie cu numere de înmatriculare vechi, colegul nostru, prof. Narcis Aprodu, se ocupă de colecţionarea numerelor de înmatriculare vechi şi a adus o foarte mică parte din colecţia sa la Fălticeni.
Vreau să specific că Retromobil nu înseamnă doar despre maşini vechi, este vorba de familia noastră. Între noi s-au legat prietenii, se leagă prietenii noi la fiecare întâlnire, se stabilesc relaţii; oriunde mergem în ţară şi apelăm la un coleg de-al nostru ne ajută cu drag. Cea mai veche maşină din expoziţie, care peste 4 ani împlineşte venerabila vârstă de 100 de ani, este FIAT 520 Torpedo din 1928, are o poveste de restaurare de 4 ani şi încă mai lucrez la ea, este maşina care mi-a pus cele mai mari provocări până acum, dar vin cu ea pe roţi şi plec pe roţi, alături de ceilalţi participanţi la trafic” a precizat Iulian Todirică.
Două maşini unice în România
De la Liviu Domunco, vicepreşedintele Filialei Suceava a Retromobil Club România, am aflat că în expoziţie a fost prezentă o maşină specială, unică în România, un DAF 33, „o maşină superbă şi foarte bine restaurată, ţinând cont că pentru acest model se găsesc foarte, foarte greu piese de schimb. Tot la premiere, la această ediţie avem un Opel Rekord, unicul exemplar de Chrysler Imperial din România, fabricat în 1963. De anul trecut am început să avem în cadrul «Roţilor legendare» şi o expoziţie de biciclete şi motociclete. Anul acesta avem o premieră la această categorie, o bicicletă din 1980 cu motor. Practic nici nu se aude când trece această bicicletă cu motor pe lângă tine”.
Timp de 4 ore, colecţionarii de maşini au stat de vorbă cu cei interesaţi, cu cei curioşi să afle ce maşini sunt expuse, ce caracteristici au, care le sunt poveştile.
„Am venit din Baia Mare cu acest DAF 33 variomatic din 1972, motor boxer în două pistoane, răcită pe aer. Maşina am cumpărat-o în urmă cu mai mulţi ani din Olanda, am pus-o la punct, nu este o restaurare perfectă, dar am adus-o în stare de funcţionare şi să mă bucur de ea Am parcurs 300 km până la Fălticeni fără probleme pe drum, doar aglomeraţie, care presupune mai multă atenţie distributivă” ne-a spus Paul Feher, proprietarul unicului DAF 33 din România.
Nicuşor Constantin din Botoşani a venit cu cea mai valoroasă piesă din colecţia sa, un Imperial Grand Coupe produs de Chrysler în 1963, o maşină unică în România. Maşina atrage prin design, prin tehnologia utilizată în urmă cu peste jumătate de secol, prin starea impecabilă a caroseriei şi a părţii mecanice şi motorul foarte silenţios.
„Este printre primele maşini care au fost făcute cu cutie de viteză «push button», o cutie automată cu trei viteze, renunţându-se astfel la tradiţionala manetă de la volan. Are un interior foarte spaţios, pentru şase persoane, are geamuri electrice, scaune electrice, antena electrică. E a XXXVIII-a maşină din totalul seriei de 9.620 de autoturisme Chrysler Imperial produse în perioada respectivă şi figurează cu un singur proprietar în Statele Unite. Este o maşină cu care parcurg sute de kilometri fără probleme, ar putea fi folosită şi zilnic, dar în ce priveşte consumul, buzunarul trebuie să fie «extensiv», cum spun americanii” ne-a asigurat Nicuşor Constantin.
Bicicleta Sparta cu motor a fost produsă în anii ’80 în Olanda, are un motor de 30 cmc, montat pe butucul din spate, atinge o viteză maximă de 25 km/h, este funcţională în totalitate şi este singura din judeţ, în ţară mai existând doar câteva exemplare.
Premii şi cupe pentru participanţi
La finalul manifestării, înainte de parada maşinilor de epocă pe străzile din centrul municipiului, au fost acordate premii, diplome, cupe, medalii, tricouri oferite de Retromobil Club România – Filiala Suceava şi Primăria Fălticeni, dar şi de sponsori, fiind nominalizaţi şi aplaudaţi toţi participanţii.
Premiul de excelenţă a fost acordat primarului municipiului Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman, pentru contribuţia adusă la organizarea ediţiei a VIII-a a manifestării.
Cea mai mare distanţă parcursă pe roţi – Alina Bandarău, care a venit cu Dacia 1310 de la Buzău;
Cea mai mare şi impunătoare maşină – Nicuşor Constantin, Chrysler Imperial 1963;
Cea mai mică şi frumoasă maşină – Paul Feher, DAF 33;
Cel mai tânăr retromobilist – Mario Doroftei, care a obţinut recent permisul categoria B, dar şurubăreşte de mult în garaj împreună cu tatăl la Dacia 1300 şi Dacia 1310;
Cea mai valoroasă colecţie de numere de înmatriculare – preşedintele Secţiei Ford al Retromobil Club România, Narcis Aprodu;
Două roţi legendare cu motor – Ştefan Groza, pentru bicicleta cu motor fabricată în 1980;
Prima apariţie la expoziţie – Opel Rekord Coupe adus de două săptămâni în ţară de Iulian Pilat;
Premiul de fidelitate – a participat de la prima ediţie a „Roţilor legendare” – Adrian Toader din Vrancea;
Premiu de excelenţă pentru Dacia 1320, o maşină unicat în expoziţia de duminică, a primit Cristinel Popescu;
Premiu de excelenţă – Ionel Nelu Biriac, care a adus trei motociclete extraordinare: IJ 350 din 1962, MZ 250 din 1970 şi o Mobra, primul model, cu furcă cu telescop;
Premii speciale au primit Maria Todirică, Alexandru Găleată, Andrei Ohrec, Mateiu Alma Ioana pentru maşinile prezentate în expoziţie, dar şi pentru implicare în organizarea evenimentului.










































Comentarii