Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, vă invită la vernisajul expoziţiei „Monica, Radioul şi Securitatea”, dedicată celebrei scriitoare şi jurnaliste Monica Lovinescu, una dintre cele mai influente voci ale exilului românesc, simbol al rezistenţei împotriva comunismului.
Evenimentul va avea loc vineri, 14 iunie 2024, de la ora 13:00, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu participarea: prof. univ. dr. Daniel ŞANDRU, Preşedinte executiv IICCMER, dr. Mioara ANTON, Director al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, prof. univ. dr. Gheorghe ONIŞORU, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, şi dr. Dalia BATHORY, expert IICCMER şi unul dintre curatorii expoziţiei.
Expoziţia, care va putea fi vizitată la Suceava până pe 30 iunie, aduce în atenţia publicului momentele-cheie din viaţa şi activitatea Monicăi Lovinescu, punând în relaţie notele de jurnal cu evenimentele care i-au marcat traseul profesional şi viaţa privată. Accentul cade pe anii de exil, iar perspectiva Securităţii, prezentă prin selecţia de documente din perioada 1948-1990, este echilibrată de fotografii publice şi personale, însoţite şi de alte artefacte identificate în arhive. Vocea narativă a Monicăi Lovinescu, desprinsă din jurnalele publicate în România după 1990, este firul roşu al expoziţiei şi ghidează privitorul prin teme precum momentele principale din viaţa protagonistei, relaţia cu familia şi relaţia părinţilor cu Securitatea, primii ani de exil şi începutul activismului politic, activitatea editorială din exil, atentatul asupra sa, campania de compromitere din presa românească, sprijinită de Securitate, iar, în final, momentul decorării din anul 1999. Materialul multimedia conţine o selecţie de secvenţe din emisiunile televizate şi de radio la care a participat sau a căror protagonistă a fost. Împreună, conţinutul grafic şi cel digital redau nu doar fragmente din viaţa unui simbol al luptei pentru drepturile omului, ci şi atmosfera unui context istoric complicat şi violent.
Accesul este liber.
Expoziţia „Monica, Radioul şi Securitatea” a fost realizată cu sprijinul Administraţiei Prezidenţiale, al Fundaţiei Române pentru Democraţie, Bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu” Fălticeni, Galeriei Oamenilor de Seamă Fălticeni, Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Muzeului Naţional al Literaturii Române şi al Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc. Partener media: AGERPRES. (Comunicat de presă)


























Comentarii