În judeţul Suceava, autorităţile s-au pregătit să asigure un climat de linişte şi siguranţă publică pe parcursul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi pentru autorităţile administraţiei publice locale, programate pentru duminică, 9 iunie a.c. Aproape 1.200 de angajaţi ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizaţi în acest scop.
Ieri, 567 de poliţişti, 439 de jandarmi, 58 de poliţişti de frontieră şi 115 lucrători ISU au fost desfăşuraţi pe teren pentru a menţine ordinea publică şi a proteja secţiile de vot. De asemenea, erau pregătite echipe pentru intervenţia rapidă şi cercetarea incidentelor electorale.
Pentru prevenirea aglomerărilor şi a incidentelor neplăcute, s-au instituit dispozitive de ordine publică. În plus, s-au organizat acţiuni de verificare a transportului de persoane pentru a asigura respectarea normelor legale.
Toate structurile Ministerului Afacerilor Interne au colaborat pentru a garanta desfăşurarea procesului electoral în condiţii de siguranţă şi pentru a reacţiona prompt la orice incident sau încălcare a legii. Principiile care guvernează conduita profesională în acest context includ legalitatea, echidistanţa, imparţialitatea, disponibilitatea şi prioritatea interesului public. (N.B.)
























Comentarii