„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu sunt viu prin Tatăl, tot aşa şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va fi viu prin Mine. Aceasta este Pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această Pâine va trăi în veac. Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum. Deci, mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: vă sminteşte aceasta? Dar dacă veţi vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai înainte? Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel ce Îl va vinde. Şi zicea: de aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de Tatăl. Şi, de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au întors şi nu mai umblau cu El. Deci a zis Iisus celor doisprezece: nu vreţi şi voi să vă duceţi? Simon-Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristos Fiul lui Dumnezeu Celui viu”.
Textul veterotestamentar din Ieşire 16, 14-15 descrie purtarea de grijă a lui Dumnezeu, manifestată faţă de poporul israelit. Numită generic „mană” – cuvântul „mân” provine de la întrebarea evreilor, atunci când au văzut pentru prima dată în pustiu „nişte boabe mici, ca boabele de gheaţă” (Ieşire 16, 14) – termenul este varianta unui dialect străvechi din literatura canaanită, folosit cu precădere în scrierile de la Ugarit (cf. F. C. Fensham, Exodus. De Prediking van het Oude Testament, Nijkerk, Callenbach, 1970, p. 96). Chiar şi aramaica veche, la fel ca siriana utilizează acest cuvânt care devine important deoarece, în textul Evangheliei după Ioan se va transforma într-o invitaţie euharistică, valabilă pentru comunitatea celor credincioşi: ea vizează câteva imperative, ca „a gusta”; „a atinge” sau, uneori „a mirosi” că Domnul este Bun, că darurile pe care El le oferă „sunt delicioase, hrănitoare şi gratuite, nemeritate şi imposibil de câştigat […] Imaginea manei este răspândită în toată Scriptura, prin multiplele referinţe senzoriale la abilitatea şi disponibilitatea lui Dumnezeu de a se îngriji de toţi copiii Săi, chiar şi de cei ce murmură de-a lungul experienţei din pustiu” (cf. Leland Ryken, James C. Wilhoit, Tremper Longman III (edd.), Dicţionar de imagini şi simboluri biblice, traducere coordonată de Silviu Tatu, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2011, p. 587).
Important e faptul că Domnul Iisus Hristos Se identifică cu adevărata „mană nemuritoare”. Prin această formulare El se revelează a fi într-adevăr „Pâinea vieţii”, care va căpăta un dublu sens: pe de o parte va confirma veridicitatea adevărului Întrupării, valabil şi incontestabil pentru toţi cei care vor crede în El, iar pe de altă parte, va fi ecoul invitaţiei făcute tuturor celor care vreau să ucenicească alătrui de El: căutaţi hrana care rămâne spre viaţa veşnică (Ioan 6, 27b).
Hristos ne arată că există o legătură indestructibilă între „a vedea”, care, din perspectivă biblică e legată de „a crede”; principiile sunt valabile deoarece mereu iniţiativa cunoaşterii lui Dumnezeu îi aparţine Tatălui, prin relaţia vie şi neîntreruptă cu Iisus, realizată cu ajutorul credinţei vii şi lucrătoare, învăţându-ne pe fiecare un lucru esenţial: moartea fizică nu îl poate separa niciodată pe adevăratul credincios de comuniunea de viaţă inaugurată şi întemeiată pe relaţia de credinţă în Hristos, iar adevăratul creştin trebuie să răspundă mereu cu credinţă şi nădejde imperativului liturgic: Gustaţi şi vedeţi că Bun este Domnul! (Psalm 33 [34], 9).
Pr. CLAUDIU-IOAN COMAN
Comentarii