Copii amestecaţi

Zice-se că de la anu’, adică de la începerea următorului an şcolar, copiii de clasa I şi de clasa a V-a nu vor mai ajunge în bănci ca înainte (…), ci după ce numele învăţătorilor şi profesorilor vor fi extrase din căciulă, iar elevii, câte unul, câte una, distribuiţi după alfabet. Probabil abia după aceea se vor efectua – conform necesităţilor şi dorinţelor apărute – aranjamentele, permutările, combinările.

Dar ce te faci că, într-un fel ori altul, copiii tot amestecaţi ajung să fie în clase (dacă nu se intervine expres altfel!). Unul de-un fel, altul… Uite ce mi-a spus deunăzi o mamă calificată (nu mămică din cea fără experienţă)! Are acum fată în clasa a VI-a şi s-a înţeles cu ea să nu-i dea pe mână un smartphone decât mai târziu, când va fi mai mărişoară. Nu că n-ar avea mama (şi tata) de unde; au, au de unde. Însă aşa, din principiu, în sens de îndepărtare a unor eventuale primejdii; cel puţin ei aşa au decis, iar fata, cuminte, a priceput şi n-a cerut. Însă în clasa ei se numără printre puţinii elevi fără. Şi ies vorbe din pricina asta, că eşti aşa şi pe dincolo, că ai tăi sunt neam prost, fără destulă stare etc. Apropo de vorbe, cică în clasa aceea (aş, şi în altele!) se zice cum că dacă nu vii îmbrăcat cu haine din magazine „de branduri”, miroşi a… (şi se pomeneşte numele unui magazin cunoscut că ar avea „preţuri accesibile”).

Şi îndată vine vacanţa… La Olimpiada de la Paris ori la ţară, la mătuşa Olimpia. Trece. Vine clasa a V-a… Dar cum să-i pui pe elevi în bănci şi în clase după unde şi-au făcut vacanţa, după ce marcă de automobil are tăticu’ ori după la ce (scump) magazin îi îmbracă mămica? Că departajarea după telefoane nici nu mai contează.