Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din Cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi! Şi după două zile erau Paştile şi Azimele. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.
Evanghelia de astăzi cuprinde ultima parte a cuvântării eshatologice rostite de către Mântuitorul şi aduce în prim plan problematica legată de timpul celei de-a doua Sale veniri.
Dacă Evangheliile din zilele anterioare puneau în evidenţă semne premergătoare celei de-a doua veniri, vorbind despre timpul exact al acestui eveniment, decisiv pentru creştini, Mântuitorul spune: Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din Cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Sfântul Atanasie cel Mare atribuie această „neştiinţă” firii omeneşti a Mântuitorului, dar, în acelaşi timp, arată că, în virtutea dumnezeirii Sale, El este atotştiutor. Sfântul Ioan Gură de Aur motivează această afirmaţie, precizând:„Când a spus ucenicilor că nici îngerii, le-a închis gura, ca să nu mai caute să afle ceea ce nu ştiu nici îngerii; când a spus că nici Fiul, îi opreşte nu numai să ştie, dar să şi cerceteze.”Potrivit aceluiaşi sfânt, „Domnul ţinea mult să-i cinstească pe ucenici şi să nu le ascundă nimic; de aceea atribuie această cunoştinţă Tatălui Său, ca să le arate apostolilor că înfricoşător este lucrul acesta şi să nu-L mai întrebe”. Sfântul Teofilact al Bulgariei aminteşte şi motivul pentru care Mântuitorul ascunde această taină, arătând că ne este de folos să nu ştim ceasul sfârşitului, astfel încât pururi să ne nevoim, aşteptându-L pe Dânsul.”
Spre o pregătire continuă, spre priveghere ne îndemnă şi pilda rostită de Mântuitorul, referitoare la stăpânul plecat departe, care Îl reprezintă pe Dumnezeu şi care, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui. Portarul deţinea un rol însemnat în vremea aceea, pentru că avea grija bunurilor stăpânului său, îi oprea pe vizitatorii nedoriţi să intre şi păstra evidenţa sarcinilor cu care ieşeau ceilalţi sclavi (Craig Keener). Timpul venirii stăpânului nu era cunoscut nici de portar, nici de slugi. El putea veni la oricare dintre cele patru străji ale nopţii – conform diviziunii romane a timpului nocturn – seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. De aceea datoria slugilor era de a-şi aştepta stăpânul în priveghere.
Timpul nostru este prezentul. Asupra trecutului nu putem interveni decât prin pocăinţă şi priveghere, iar de viitor nu suntem siguri. În secolul vitezei, când „timpul nu mai are răbdare cu noi” – după cum constata Marin Preda – îndemnul Domnului, de a priveghea, de a preţui fiecare clipă, pentru a o putea înveşnici trebuie asumat cu o atenţie deosebită. Timpul din ziua de astăzi nu va mai fi mâine!
Arhid. prof. dr. BOGDAN-MIHAI HRIŞCĂ
Comentarii