> Anual, pentru acest eveniment ne pregătim cu emoţie şi pasiune. Limba maternă a fiecărui popor este cartea lui de vizită
Anul acesta, acest eveniment, a fost încununat de nemuritorul vers eminescian, de lumea poveştilor lui Creangă. Reamintim cititorilor că de la trecerea în nefiinţă a celor doi mari scriitori români şi buni prieteni totodată, se împlinesc acum 135 de ani.
De ziua Mondială a Limbii Materne, la liceul din Cupca au fost pregătite mai multe lecţii şi măsuri cu caracter educativ.
Sub îndrumarea profesoarelor de limba maternă, elevii noştri au scris dictări, expuneri, compuneri dedicate limbii materne. Au avut loc lecturi şi recitaluri poetice din marii noştri înaintaşi M. Eminescu, V. Alecsandri, I. Creangă, A. Mateevici, N. Stănescu, Gr. Vieru, Gh. Sion, I. Motrescu ş.a.
N-am uitat în această zi să-i pomenim şi pe autorul monografiei istorice a satului Cupca, regretatul Petre Ciobanu din Braşov, pe autorul monografiei moderne, fost director al şcolilor locale, nonogenarul Domeţian Cucuruz, pe autorii şi folcloriştii locali care şi-au adus şi ei contribuţia la dezvoltarea limbii şi culturii satului natal. Printre aceştia se numără regretaţii Magdalina Morar –, poetă populară, Vasile Timiş, fost cantor al bisericii locale, cât şi cei actuali, mai tineri sau mai vârstnici, care prin scrierile lor au proslăvit şi proslăvesc baştina dragă, credinţa, graiul, portul, neamul…
Pe scurt, am vorbit despre activitatea ştiinţifică şi cărţile publicate ale regretatului savant bucovinean Ilie Popescu, care de mai multe ori a fost prezent la diferite întâlniri şi prezentări de carte cu elevii şi profesorii de aici. Anul acesta, pe la mijlocul verii, vom marca, postmortem, 85 de ani de la naşterea sa. A trecut la cele veşnice în luna octombrie a anului trecut.
Pe uşile cabinetelor au fost afişate citate despre limbă ale oamenilor iluştri din toate timpurile.
La lecţiile de limba şi literatura română s-a vorbit mult despre rolul limbii materne pentru fiecare popor, despre păstrarea limbii, rolul instituţiilor de învăţământ, bibliotecilor, bisericii, părinţilor, societăţii etc.
Recitaluri poetice s-au susţinut aproape în toate clasele.
Pe parcursul săptămânii respective s-au scris compuneri despre rolul limbii materne în viaţa noastră. Cele mai reuşite vor fi menţionate cu diplome şi foi de laudă.
Profesoara de limbă maternă Marilena Zâgrea, profesoară metodistă, a pregătit cu elevii claselor a IX-a şi a X-a un frumos colaj de lapbookuri sub genericul „În grădina limbii române”. Profesoara Olimpia Bojescu a pregătit un montaj literar cu elevii clasei a IX-a. O măsură a pregătit cu elevii clasei a VII-a şi profesoara Maria Lazurca. Iar profesoara metodistă Lucica Duşceac a pregătit un album de poezii şi cântece dedicate limbii materne.
Cei mai activi elevi ai şcolii au citit şi au recitat versuri şi cugetări despre limbă scrise pe steluţele simbolice.
Activ s-au încadrat în activităţile dedicate Zilei Limbii Materne şi membri ai cenaclului literar „Lămâiţa”. La şedinţa cenaclului am discutat despre operele literare, versurile scriitorilor şi poeţilor clasici şi moderni, cât şi despre scriitorii bucovineni.
De asemenea am făcut cunoştinţă mai îndeaproape cu opera şi viaţa poetului mamei, poetului copiilor, poetului plaiului natal, al limbii materne Grigore Vieru. Am citit cele scrise despre el în ziarele noastre bucovinene.
Am citit şi poeziile mele „Limba mea maternă”, „Este limba noastră” din cartea mea de versuri „Lumea miraculoasă a poeziei”.
Am pregătit o expoziţie de cărţi şi ziare de şi despre scriitorii clasici, moderni, bucovineni, despre limbă, neam, meleag…
ELEONORA SCHIPOR
































Comentarii