Preluată de la Ministerul Educaţiei

Grădiniţa din cartierul Iţcani va fi terminată pe cheltuiala bugetului local

> Valoarea lucrărilor de executat este de 350,000 de euro, respectiv 1,7 milioane de lei, primarul Ion Lungu depunând, în acest sens, un amendament în şedinţa deliberativului

Primăria Municipiului Suceava va finanţa din fonduri proprii continuarea lucrărilor la Grădiniţa cu Program Prelungit din cartierul Iţcani. Aceasta în urma discuţiilor purtate cu Ligia Deca, ministrul Educaţiei Naţionale, căreia i s-a solicitat transferarea obiectivului de investiţii către autorităţile administraţiei publice locale.

„Am făcut o solicitare şi ne-am arătat disponibilitatea de a finanţa, din fondurile proprii ale primăriei, lucrările la grădiniţa din Iţcani. Lucrurile acolo sunt delicate. Această grădiniţă a fost făcută pe un credit de dezvoltare, prin Consiliul Europei. Valoarea acestuia ar fi trebuit mărită şi trecută în alt angajament, iar procedurile ar fi durat mult timp” a subliniat Lungu. Autorităţile locale sucevene au avut o experienţă similară cu grădiniţa de pe lângă Colegiul „Mihai Eminescu”. La aceasta, primele lucrări au demarat încă din 2008, având ca obiect modernizarea şi reabilitarea termică a corpului de clădire existent. Deoarece investiţia fusese trasă pe linie moartă, în 2016 Primăria Suceava a preluat obiectivul de la Ministerul Educaţiei. Drept urmare, grădiniţa modernizată, cu dotări de ultimă generaţie, a fost inaugurată pe 13 ianuarie 2023, cu prilejul zilelor Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.

„La grădiniţa Iţcani, din păcate, s-a întâmplat un lucru care nu a depins de Primărie. Noi, astăzi, suntem doar beneficiarii, titularul de contract fiind Ministerul Educaţiei. Ca atare, ca să nu mai păţim ca data trecută, ce s-a întâmplat cu grădiniţa de la Colegiul Naţional «Mihai Eminescu», am cerut valoarea lucrărilor de executat, care sunt de 350,000 de euro, respectiv 1,7 milioane de lei, şi am decis să continuăm noi aceste lucrări” a subliniat şeful executivului municipal.

În acest sens, primarul Ion Lungu a făcut un amendament în şedinţa extraordinară de joi, a Consiliului Local, când a fost votat bugetul pe 2024 al municipiului Suceava.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI