Un sucevean a dat anul trecut de nouă ori examenul auto până a obţinut permisul de conducere

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă că în judeţul Suceava rata de promovare a examenului pentru permisul auto este apropiată de cea la nivel naţional, arătând că anul trecut o persoană a susţinut de nouă ori examenul până a obţinut permisul de conducere.

El a spus că sunt nenumărate persoane care au susţinut examenul pentru permisul auto de mai multe ori în judeţul Suceava, iar una a susţinut de nouă ori examenul în cursul anului 2023 până a obţinut permisul.

Anul trecut promovabilitatea probei teoretice a examenului pentru permisul auto a fost de 42,66, uşor mai mică faţă de 2022, iar a probei practice a fost de 47,82, mai mică decât din 2022, de 61,35%

Potrivit prefectului, sunt 16 examinatori pentru proba practică a examenului, susţinând că a făcut şi o analiză a promovabilităţii pe fiecare examinator în parte, fiind între 89,06% cea mai mare, şi cea mai scăzută, 31,96%.

„Am avut unele semnale, unele sesizări care nu s-au confirmat, cum că la nivelul unor examinatori ar exista o anumită atitudine mai rigidă” a declarat prefectul.

El a spus că va discuta cu reprezentanţii şcolilor de şoferi, cărora le va spune că o bună pregătire a candidaţilor este în măsură să reducă şi numărul de accidente din judeţ.

Prefectul a menţionat că se va păstra aceeaşi atitudine extrem de atentă în ceea ce priveşte verificarea candidaţilor la proba practică.

„De nouă ori să dai într-un an examenul ca să iei permisul spune multe” a arătat prefectul.

El a precizat că la primul lui mandat de prefect se putea da o singură dată examenul în decurs de un an, pentru că decalajul între proba teoretică şi cea practică era foarte mare, dar că acum s-a reuşit ca un candidat să dea proba de nouă ori într-un an. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI