Doi jandarmi din Fălticeni au salvat o bătrână din casa care luase foc

Doi jandarmi din Fălticeni au salvat o bătrână dintr-o casă în care a izbucnit un incendiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, sergent major Roxana Botezatu, pe timpul executării serviciului de patrulare, doi jandarmi, Constantin şi Mihai, au observat că de sub acoperişul unei case ieşea un fum dens şi înecăcios.

Jandarmii au mers imediat acolo să vadă ce se întâmplă… Împreună cu un vecin au reuşit să deschidă uşa casei în care se afla o bătrână în vârstă de 83 de ani.

În ciuda pericolului la care au fost expuşi, cu mult curaj, ei au intrat în casă şi au evacuat-o pe bătrână în siguranţă, salvându-i viaţa, arată sursa citată.

De asemenea, cei doi jandarmi au oprit imediat alimentarea cu energie electrică a imobilului, solicitând sprijinul echipajelor medicale şi al Detaşamentului de Pompieri Fălticeni.

Datorită intervenţiei jandarmilor fălticeneni, bătrâna, care este „mamă şi bunică, astăzi trăieşte, iar munca agonisită într-o viaţă, casa acesteia, a fost salvată” ne-a precizat Roxana Botezatu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI