Un bărbat de 32 de ani, din Vicovu de Sus, a fost încătuşat, miercuri, de poliţiştii care au mers să-l preia pentru a pune în aplicare un mandat de executare a închisorii pentru refuzul de la prelevarea de mostre biologice.
Potrivit IPJ Suceava, miercuri, Judecătoria Rădăuţi a înaintat către Poliţia Oraşului Vicovu de Sus mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 32 ani, cu domiciliul în oraşul Vicovu de Sus, care a fost condamnat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
De asemenea, instanţa a reţinut că persoana condamnată a refuzat să dea curs măsurilor şi obligaţiilor ce au fost dispuse prin sentinţa penală dată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi.
La nivelul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus s-a constituit o echipă operativă, iar persoana urmărită a fost depistată la domiciliu. Bărbatul a luat la cunoştinţă despre mandatul de executare a pedepsei şi a refuzat să se supună executării, devenind agresiv, motiv pentru care aflăm că s-a procedat la imobilizarea şi încătuşarea forţată a acestuia.
Ni s-a comunicat că o echipă operativă l-a transportat şi depus pe bărbat la Penitenciarul Botoşani. (N.B.)
























Comentarii