Scene de viaţă socială bucovineană

 Cernăuţi, 1882. ADAOS.

Precizări/clarificări (II)

Despre „originea” Romanei şi a Căluşerului ne instruieşte doctul G. Bariţiu, într-un articol din „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” din 23 ian. 1850: Saltul (danţul, jocul1), ca preambul al unor versuri de Iacob Mureşianu. Să fim ascultători la vorbele maestrului ziaristicii româneşti:

Măiestria sau arta de a sălta este la oameni atât de veche şi naturală, precât sunt şi patimile şi plăcerile omeneşti. În legea, cum şi la mai multe popoare păgâne saltul îşi avea până şi cultivatorii săi între preoţi şi în curţile domnitorilor. Romanii, deşi foarte serioşi, încât cei mari ai lor îşi ţineau mai prejos de a lor demnitate a sălta vreodată (cel puţin până la Cicero), aveau totuşi clase de preoţi care la sărbători anumite trebuiau să joace în temple şi în public. Mai târziu, pe timpul cezarilor, se introduse şi la romani danţul sau saltul, ca o datină naţională.

La popoarele europene saltul ajunse a fi o notă caracteristică. Descinde la popor, observă-i saltul şi muzica, şi dacă eşti cunoscător de oameni, în curând vei şti cu cine ai a face. Caută numai bine la ameţitorul vals nemţesc, înseamnă-ţi figurile de salon la franţozi, stăi şi la danţul muscălesc şi judecă.

La românii transilvani danţurile ce se numesc unul de pe ţara Haţăgului (în vecinătatea României Mici) şi altul căluşărescul, ajunseră atât de cunoscute şi lăţite în toată patria, încât ele se pot zice a fi curat naţionale, cu atât mai vârtos cu cât haţeganul cuprinde în sine şi hora moldavo-română. Acest haţegan era din vechime atât de plăcut, încât până nainte cu 15-20 ani chiar trufaşele familii maghiare îl jucau la balurile şi ospeţele lor. El se joacă în diferite părţi ale ţării cam schimbat în figuri, însă caracterul principal şi tactul îi e preste tot unul şi acelaşi. Muzica lui este una din cele mai joioase [= vesele] româneşti.

1. Iacob Murăşanu, profesor de retorică, pătruns de simţul şi adevărul că lumea cea mare judecă pe popoare – drept ori strâmb – mai mult din semnele externe, întreprinse a culege toate figurile danţului haţegan şi toate variaţiunile muzicii lui, apoi, dându-le pe mâna unui măiestru, ceru regularea sau mai bine numai redijarea lor, păzind cu multă scumpătate ca nici saltul nici muzica să nu piardă cât este mai puţin din caracterul şi tactul său naţional. (Maghiarii, compunându-şi körtáncz al lor, supuseseră pe cel popular la schimbări esenţiale). Îndată se aleseră aproape la 20 părechi din casele mai bune de la Braşov, care se deprinseră în sus-numitul joc, care însă acum dobândi de la cocoanele noastre noul nume „Romana”.

Aici urmează descrierea saltului roman în cuvinte prozodice: Romana. Salt regulat naţional.

Dar noi ne oprim la prima strofă: „Roza soarele o desface, pe a ei foi citeşti Romana,/ Joc compus din Haţegana, unde Ulpia-nflorea,/ Şi-n Abrud în văi de munte Murăş şi Temişana/ Şi cât Someşul cruceşte a sa datină-şi lăţea./ Asta joacă şi Olteana; aşa cântă pe la noi;/ Tot românu-şi are partea, când se smulge din nevoi”, şi ne întrebăm: oare cum se juca faimosul dans? Răspunsul ni-l dă tot poetul, în acrostihul intitulat Figurile:

Roza-ncepe pe sub mână, balansează, trece-n hori;

Octavia-mbrăţoşează, schimbă dama-ntre feciori;

Murăşana mai distinge junele cel înfocat;

Augusta cu două versuri se-nvârteşte balansat;

Nimfa aspră din natură îi înşiră la un loc,

Amată e că se-niaptă-nşală-nvârte ca din foc.

*

Să revenim, totuşi la „aventurile” culturale ale societăţii noastre favorite, fără a părăsi cu totul Romana, dar adiind din nou miresmele unui maial, în relatarea unui „Mihai”, pe care-l presupunem Doroftei (n. în Suceava la 1858 din „burgherii” Pentelei şi Zamfira, n. Jitariu, decedat ca paroh în Cuciurul Mare al lui Mircea Streinul), care nu scapă ocazia de a ne ţine şi lecţii de istorie – bine venite, dealtfel, ca întotdeauna:

 

Un maial la Cernăuţi

Excursiunea Societăţii academice „Junimea” în pădurea Horecea

După trecerea unor momente de desfătare, este o plăcere foarte mare să stăm puţintel şi să revocăm în memoria noastră decursul acestora. În aşa un stadiu parcă le resimţim, ne petrecem din nou, căci suvenirea fiecărui minut ne redeşteaptă nişte simţiri delicioase. În starea aceasta mă aflu eu în momentele prezente.

Societatea academică română „Junimea” de la universitatea Francisco-Iosefică din loc a avut buna idee de a aranja, în 8 iunie, o excursiune în păduricea Horecea, depărtată 1/2 oră de la Cernăuţi. Nefiind junimenii siguri de un public numeros, deciseră mai întâi a ţine o şedinţă generală publică, ce avu să se încheie cu un banchet. Aice în Cernăuţi sunt deja câţiva ani de când au ieşit din uz maialurile îndătinate, şi de aceea dubitau academicii români ori de vor avea mai mulţi participanţi la această festivitate curat românească.

Dară românimea locală, şi în câtva şi din jur, s-a arătat şi acuma, ca şi totdeauna, simpatică şi călduroasă pentru tot ce este naţional. Foarte multe familii întregi şi exclusiv române au făcut parte la această excursiune. Românii de aice au repurtat şi acuma o victorie mare în favorul renumelui nostru; ea a combătut cu fapte evidente şi a delăturat prejudiciile străinilor despre socialismul român, dându-le ocaziunea spre a-şi schimba convingerea sinistră despre noi în privinţa aceasta.

La 4 ore p.m., fiind adunat un public numeros de ambele sexe, se deschise festivitatea cu cântarea imnului festiv: În ţara mândră a fagilor etc., executată de corul bravei Societăţi Junimea. Era un ce pătrunzător cântecul acesta în natura liberă şi domnind o tăcere mare. Apoi luă cuvântul vicepreşedintele Junimii, stud. filos. dl Teleagă, carele salutând oaspeţii adunaţi şi mulţămindu-le în numele Societăţii pentru participarea lor numeroasă, exprimă deciziunea comitetului aranjator de a schimba programa în favorul oaspeţilor şi a lăsa tinerimea să joace. Dansul s-a început cu jocul naţional Hora şi s-a jucat şi Romana, care a reuşit de minune bine, ceea ce nici ne prinde mirare, deoarece la noi jocul acesta nu se joacă numai la baluri şi festivităţi publice, ci şi la petreceri mai mici, în case private. În decursul petrecerii a mai executat corul şi alte cântece, care toate ne-au surprins prin exactitatea cu care fură cântate.

Pe când tinerimea se petrecu jucând, bătrânii se petrecură între olaltă şi se rădicară şi toaste. Stud. filos. Lazar Vicol ne surprinse prin o oraţiune entuziasmată, asemene şi stud. teol. Georgescu, care cuvântă întru prosperarea şi înflorirea Societăţii academice Junimea, din care face şi el parte ca membru.

Dintre oaspeţii mai însemnaţi amintim pe baronul Petru Vasilco cu soţia, arhimandritul stavrofor Miron M. Calinescu, redactorul foii Aurora – Ioan Bumbac, adjunct. Vasile Morariu, căpitanul de la reg. de infanterie 41, Constantinovici etc. etc.

Era o plăcere a privi şi eram fermecaţi văzând atâtea june româncuţe, frumoase şi plăcute ca nişte îngeri inocenţi, conduse de braţele bravilor cavaleri români, zburând în joc la sunetul violinelor. Cu bucurie constat că toaletele damelor erau simple, însă de un gust exemplar; colorile roz, albastru, cenuşiu deschis şi galben au predomnit. Petrecerea a durat animată până la 11 ore seara, unde apoi se împrăştiară oaspeţii, ducând cu sine suvenirele cele mai plăcute şi dorind ca brava Societate Junimea să le mai ofere atare ocaziuni, unde să se poată petrece aşa bine. Onoare junilor academici şi mulţămită publică!

Locul Horecea are şi o însemnătate istorică. Aice a fost şi o monastire, care însă fu desfiinţată de împăratul Iosif II, care soartă a împărţit-o cu multe altele. Ea fu întemeiată în anul 1712 de un călugăr al cărui nume nu este cunoscut. Călugării cum numai simţiră despre desfiinţarea monastirii lor, nu aşteptară nimica, ci-şi luară cu sine toată averea mişcătoare, uricele şi preţioasele monastirii, şi trecură cu ele în Moldova. De aceea nu se ştie cu siguritate nimica despre starea acestei mănăstiri. Aice fu strămutat seminarul clerical de la Suceava, unde rămase până la anul 1800, când se transpuse apoi la Cernăuţi. Toate zidurile de prin jur, care formau chiliile călugărilor, s-au dărâmat şi materialul s-a întrebuinţat spre alte scopuri, şi aceasta cam cu 50 ani înainte, după cum se istoriseşte. A rămas numai biserica, ceea ce există şi azi, şi în podul ei se pot şi acuma vedea chiliile călugărilor. Tocmai deasupra altarului să se fi aflat chilia prepozitului lor, care se şi difereşte de celelalte chilii prin aceea că are 3 fereşti, pe când celelalte numai câte una.

După o altă tradiţiune, căreia însă îi lipseşte toată baza istorică, să fi fost întemeiată monastirea aceasta de împărăteasa Catarina II din Rusia, cu ocaziunea vizitării unui favorit al ei care se afla în părţile aceste, în luptă cu turcii. Aice să fi scăpat ea de un pericol ce-i ameninţa viaţa şi, în memoria scăpării, să fi întemeiat ea monastirea. E drept că ea se aminteşte între ctitorii bisericii, dară că monastirea să se fi întemeiat de ea, se pare a fi numai o anecdotă istorică.

[„Familia” (Oradea-Mare), An. XVIII, nr. 23, 6/18 iun. 1882, p. 9 (281)]

1 Saltus lat., danser, danzare, ital., fran., jecare latin.