Într-un joc din etapa a III-a a Seriei A, CSM Sighişoara – CSU Suceava 27-41
Echipa de tineret a clubului CSU Suceava a câştigat clar, cu scorul de 41-27(20-10), pe terenul celor de la CSM Sighişoara, într-un meci din cadrul etapei a 3-a. Formaţia pregătită de Vasile Boca este lider, cu punctaj maxim, în Seria A din Campionatul Naţional de Handbal pentru Tineret, după ce, în primele două etape, a mai învins reprezentantele cluburilor Universitatea Cluj şi Potaissa Turda.
CSU Suceava: Dragoş Podovei (10 intervenţii), Ştefan Leonte, Răzvan Rîpă – Codrin Radu (9 goluri), Sorin Grigore (7), Alexandru Focşăneanu (6), Codrin Dascălu (6), Iulian Roşu (4), Teodor Ilucă (4), Bogdan Niculaie (3), Andrei Raţă (1), Alexandru Reuţ (1), Ionuţ Păşcuţ, Teodor Moşneagu.
CSU Suceava va sta în etapa a 4-a a Campionatului Naţional de Tineret, urmând să revină pe teren în etapa a 5-a, atunci când va primi vizita celor de la CSM Bacău.




























Comentarii